Seară de groază pentru două femei şi un copil din municipiul Suceava, al căror apartament din cartierul Obcini a fost vizat de atacul în stil mafiot al unor indivizi care le-au incendiat uşa de la intrare în locuinţă.
Norocul celor trei a fost că nu dormeau şi şi-au dat seama de ce se întâmplă, după ce fumul înecăcios le-a intrat în apartament.
Prizoniere în propria locuinţă, cele două femei, cu copilul în braţe, au deschis geamurile şi au început să strige după ajutor.
Întreaga poveste s-a petrecut joi seară, iar apelul la 112 s-a înregistrat la câteva minute după ora 22:00.
La etajul II al unui bloc de pe strada Măgurei ardea uşa unui apartament. O mână criminală a aruncat o sticlă cu combustibil, la capătul căreia era o cârpă aprinsă, pe preşul din faţa uşii respectivului apartament, iar în scurt timp flăcările s-au propagat.
În momentul respectiv, în apartament se aflau două femei, în vârstă de 58, respectiv 32 de ani, precum şi copilul acesteia din urmă, de 4 ani.
În câteva minute după apelul de la 112, la faţa locului au ajuns echipajele de intervenţie ale Detaşamentului de pompieri Suceava.
„Era fum dens în interiorul apartamentului”, mărturisea unul dintre salvatorii de la pompieri.
Până la sosirea acestora, unul dintre vecini a stins focul cu stingătorul din maşină.
„Eram în casă, mă uitam la televizor, când am auzit că ţipă cineva la geam... striga vecina la mine, apoi m-a sunat...”, povestea Luminiţa Hatnean.
Ion Tănase se uita tot la televizor, când a auzit ţipete. „Am ieşit pe geam şi era doamna cu fetiţa la geam, striga: arde, vedeţi ce-i la mine la uşă.... Când am deschis uşa era un fum negru, a intrat imediat în casă. A venit un vecin cu stingătorul de la maşină şi a reuşit să stingă incendiul”, declara bărbatul, joi seară, la scurt timp după incident.
Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava au evacuat cele trei victime din locuinţă, acestea fiind preluate de echipajul de pe ambulanţa SMURD şi transportate la spital.
Din fericire, nici cele două femei, nici minorul nu au necesitat internarea, însă momentele de groază prin care au trecut nu le vor uita curând.
Incendiatorii au greşit uşa?
Strigătele disperate ale victimelor, precum şi girofarurile şi sirenele maşinilor de poliţie, salvare şi pompieri au adunat în jurul blocului în care s-a petrecut grozăvia mai mulţi vecini şi locatari ai imobilelor din zonă.
Unii dintre ei susţineau că incendiatorii au greşit uşa, vizat fiind de fapt un om de afaceri care locuieşte la un alt etaj.
Curios sau nu, de frică sau din motive numai de ele ştiute, victimele nu au depus reclamaţie la poliţie şi au declarat chiar că nu au de gând să facă acest lucru.
Cu toate acestea, imediat după apelul la 112, la faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de poliţie, care a făcut cercetări la faţa locului.
Şeful Poliţiei Municipiului Suceava, inspectorul Florin Poenari, ne-a declarat ieri că ancheta în acest caz continuă chiar dacă victimele nu au depus reclamaţie.
Cercetările sunt desfăşurate de judiciariştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale.