Traficul rutier din zona Iţcani a însemnat, ieri, un coşmar pentru miile de şoferi care, de voie, de nevoie, au trebuit să treacă pe podul care traversează râul Suceava. Din păcate, este doar începutul, ieri pe podul rutier demarând o lucrare complexă, care va continua cel puţin zece zile şi ar putea presupune inclusiv închiderea totală a traficului de pe pod.
Şi de această dată, nici Poliţia Rutieră şi nici Primăria Suceava nu au anunţat din timp că pe podul de peste râul Suceava, în Iţcani, încep lucrări ISPA, cauză din care circulaţia se va desfăşura pe un singur sens de mers. Chiar la intrarea pe pod dinspre Suceava, muncitori de la TMUCB au început să sape un şanţ care înseamnă debutul lucrării ce presupune traversarea podului cu o nouă conductă de apă. Aşa se face că şoferii au trebuit să parcurgă cozi kilometrice, maşinile mişcându-se extrem de greu. Era şi de aşteptat acest lucru, dacă avem în vedere că şi în condiţii normale traficul din zona pasarelei CFR se aglomera la orele de vârf, iar acum maşinile au circulat pe un singur sens. Câteva zeci de secunde, pe pod erau lăsaţi să treacă şoferii care veneau dinspre Rădăuţi, după care aceştia erau opriţi de poliţiştii care dirijau circulaţia în zonă şi la rând veneau cei care rulau dinspre Calea Unirii, dar şi dinspre Şcheia. În scurt timp, circulaţia s-a blocat, traficul sufocant menţinându-se toată ziua, până spre seară. Deranjant pentru şoferii care ajungeau în zona podului era şi ritmul de lucru al muncitorilor de la TMUCB, care erau puţin la număr şi păreau că mai mult stau decât lucrează. Aşa se face că după-amiază, când reporterii Monitorul au ajuns la faţa locului, un utilaj abia săpase câţiva metri.
Se mai lucrează astăzi, apoi se ia pauză timp de trei zile
Din păcate, situaţia de ieri nu este decât un „antrenament” pentru ceea ce urmează. După cum ne-a precizat viceprimarul Sucevei Viorel Seredenciuc, lucrarea începută la podul de peste râul Suceava este una complexă, care va dura în jur de zece zile. Şi mai rău este că pe pod urmează să se facă şi două traversări de conductă, peste şosea, astfel că se va circula şi mai greu decât ieri, fiind posibil ca în anumite intervale orare, săptămâna viitoare, circulaţia să fie închisă în totalitate.
„Am discutat cu reprezentanţii firmei şi am hotărât să se mai lucreze mâine (n.r. astăzi) după care sâmbătă, duminică şi luni, când este sărbătoare, muncitorii să-şi ridice utilajele din zonă. Vor reveni apoi marţea viitoare, iar lucrările s-ar putea termina peste zece zile”, a mai spus Seredenciuc, admiţând că lucrarea produce un puternic disconfort şoferilor, însă susţine că altă soluţie pentru efectuarea acesteia nu există.
( 6 nov 2010, 00:41:29