Campania gratuită de imunizare împotriva gripei derulată prin cabinetele medicilor de familie şi unităţile sanitare cu paturi va debuta la Suceava în această săptămână, cu câteva zile întârziere faţă de data programată iniţial, 1 noiembrie, a informat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Adrian Popescu.
El a explicat că prima tranşă de vaccinuri, de 69.500 de doze, a sosit de la Bucureşti de-abia în cursul zilei de ieri, urmând ca de astăzi serul să fie distribuit în teritoriu. „Vaccinarea populaţiei poate să înceapă şi de mâine (n.r. marţi), dacă doctorii vin de dimineaţă să ridice serul. Totul depinde de ei”, a spus responsabilul de relaţiile cu presa al DSP.
Vaccin comun pentru gripa sezonieră şi cea pandemică
Pentru anul acesta, Ministerul Sănătăţii a finalizat achiziţia unui număr de 1.300.000 de doze de vaccin gripal trivalent (conţine tulpinile recomandate de OMS, şi anume H1N1, H3N2 şi B), care au costat 14.400.000 de lei şi au fost comandate la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Cantacuzino. Contravaloarea lor a fost achitată din fonduri bugetare ale Ministerului Sănătăţii, pentru imunizarea cu prioritate a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Astfel, vor fi vaccinate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli renale, diabet zaharat etc., copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medico-sanitar.
De precizat că medicii recomandă vaccinarea antigripală şi pentru persoanele care nu intră în categoria persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, vaccinul fiind considerat singurul mod eficient de prevenire a îmbolnăvirilor. Serul poate fi achiziţionat din farmacii, contra cost.
De asemenea, medicii reamintesc că păstrarea regulilor de igienă personală, în special spălatul pe mâini cu apă şi săpun, reprezintă un alt mod eficient de prevenire a îmbolnăvirilor în acest sezon.