Şeful de post din comuna Dumbrăveni a golit aproape sprayul lacrimogen din dotare într-o singură seară, pentru a-i calma pe doi indivizi puşi pe scandal.
Duminică, în jurul orei 19:30, Dinu M., în vârstă de 28 de ani, din satul Sălăgeni, a sunat la 112 şi a reclamat faptul că, fără nici un motiv, şeful de post din Dumbrăveni i-ar fi pulverizat în zona feţei spray lacrimogen.
Scandal la poartă
La faţa locului a fost trimisă o echipă a Biroului Poliţiei Rurale din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, pentru a verifica reclamaţia.
În acea seară, cu puţin timp înainte, au stabilit ofiţerii trimişi de la Suceava, şeful de post a fost chemat, tot prin 112, la un scandal izbucnit în curtea unei femei din Sălăgeni.
Maricica Ş. a reclamat faptul că un localnic, Costică A., şi soţia acestuia au venit în curtea ei, au provocat scandal, au spart geamul de la uşă şi l-au lovit cu toporul peste mână pe fiul ei, un tânăr în vârstă de18 ani.
Şeful de post s-a dus la faţa locului şi a constatat că tânărul lovit sângera abundent la o mână, motiv pentru care i-a cerut să-l însoţească la dispensarul din comună pentru îngrijiri medicale.
În acel moment, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, a intervenit Dinu M., care fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a început să vocifereze cu privire la fapta petrecută.
Şeful de post i-a cerut să meargă în curtea sa, dar scandalagiul a continuat, susţinând că se află pe domeniul public şi face ce vrea.
Dinu M., se mai arată în comunicatul poliţiei, a continuat să facă scandal şi să-l jignească pe poliţist, iar când şeful de post s-a apropiat de el a fugit înapoi în curtea sa. De aici, a început să-l înjure pe poliţist, înarmându-se şi cu un par pe care l-a ridicat ameninţător, simulând că-l va arunca în direcţia poliţistului, peste poartă.
Pentru că scandalul risca să degenereze, şeful de post a folosit sprayul lacrimogen, pulverizând peste poartă în direcţia lui Dinu M.
După ce a sunat la 112 şi la faţa locului au ajuns ofiţeri de la Suceava, Dinu M. a refuzat să dea o declaraţie scrisă despre cele întâmplate, iar oamenii legii l-au invitat la audieri, ieri, la sediul poliţiei municipiului reşedinţă de judeţ, urmând a fi sancţionat contravenţional pentru apelare abuzivă la 112.
Şi cu spray în ochi, şi amendat de două ori
După aplanarea scandalului, în timp ce poliţiştii se întorceau din satul Sălăgeni spre sediul postului de poliţie Dumbrăveni, un individ dintr-un grup de trei tineri a început să fluiere şi să strige după maşina oamenilor legii.
Poliţiştii au oprit şi le-au cerut celor trei să se legitimeze, iar unul dintre tineri a început să facă scandal, refuzând să îşi decline identitatea.
Oamenii legii au încercat să-l ducă la post, pentru verificări, însă, în timp ce încercau să-l ducă la maşină, respectivul individ a luat-o la fugă.
Şeful de post însă a reuşit să-l ajungă din urmă şi să-l imobilizeze şi încătuşeze, după ce a folosit din nou sprayul lacrimogen.
Scandalagiul a fost identificat în persoana unui anume Marian M., în vârstă de 23 de ani, din localitate, acesta urmând a fi amendat pentru refuz de legitimare.
Potrivit poliţiei, Marian M. va mai primi o amendă, după ce, din sediul postului de poliţie Dumbrăveni, a sunat la 112 şi a reclamat că a fost săltat de pe stradă de poliţişti, fără nici un motiv.
( 2 nov 2010, 15:22:54