Au trecut zece zile de când, în semn de protest faţă de neaplicarea hotărârilor judecătoreşti în ceea ce priveşte salarizarea cadrelor didatice şi de asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei, profesoara Viorica Ioniţe a intrat în greva foamei. Acestea fiind doar o parte din motivele pentru care profesoara protestează.
La sfârşitul săptămânii trecute, după mai bine de o săptămână de la declanşarea protestului, Viorica Ioniţe a fost vizitată de reprezentanţi ai Sindicatului „Spiru Haret”, afiliat la FSLI, care i-au oferit colegei lor un simbol al luptei sindicale şi al solidarităţii.
„Uniţi vom învinge”
„Uniţi vom învinge” este înscris pe simbolul oferit profesoarei Viorica Ioniţe, anul acesta împlinindu-se şi 20 de ani de la înfiinţarea FSLI. „Acest gest mă motivează să continui protestul şi mă bucur pentru faptul că unii colegi ai mei şi-au dat seama de protestul meu şi au venit, ce-i drept după mai bine de o săptămână, să mă vadă, unii cu strângere de inimă, pentru că au spus că nu ştiau cum mă vor găsi. Sunt foarte bine, atât fizic, dar mai ales psihic, şi voi continua să lupt pentru drepturile mele şi ale colegilor mei, chiar şi după ce voi ieşi din greva foamei”, a spus Viorica Ioniţe.
Referitor la felul în care Guvernul a dorit să-şi asume răspunderea pe Legea educaţiei, profesoara din Fălticeni a spus că acest lucru reprezintă o nouă nedreptate pentru generaţiile actuale, dar şi pentru cele viitoare, pentru faptul că ea nu este adaptată cerinţelor şi nevoilor cadrelor didactice.
Reamintim faptul că profesoara din Fălticeni a început greva foamei pe 22 octombrie, zi în care a declarat că deşi este lider de sindicat la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, a declanşat acest protest în mod individual, însă cauza este generală.