Un tânăr în vârstă de 18 ani, care conducea o maşină în care transporta ţigări de contrabandă, a fost depistat de poliţie din cauza vitezei, oamenii legii trăgându-l pe dreapta după ce radarul l-a surprins cu viteza de 147 de kilometri la oră. S-a întâmplat sâmbătă după-amiază, în jurul orei 15.00, când un echipaj mixt de la Poliţia oraşului Siret, format din agenţi de la circulaţie şi de la ordine publică, efectua un control pe DN 2, pe porţiunea de drum care face legătura între Vamă şi oraşul Siret.
Surprins de radar în timp ce gonea spre Siret, şoferul, identificat ulterior în persoana lui Daniel I., în vârstă de 18 ani, din comuna Grămeşti, a fost tras pe dreapta de echipajul aflat în zonă, conform sarcinilor de serviciu poliţiştii efectuând verificări şi în maşină, pe linia combaterii contrabandei cu ţigări dinspre Ucraina. În interior a fost găsită cantitatea de 480 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, fără documente justificative, întreaga marfă, evaluată la 2.400 de lei, fiind ridicată de poliţie.
„În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală faţă de tânărul de 18 ani sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, urmând a se dispune procedural”, a declarat inspectorul principal Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
A doua captură în trafic, câteva ore mai târziu
Tot pe DN 2 şi tot sâmbătă, poliţiştii aveau să mai facă o captură de ţigări de contrabandă. S-a întâmplat la 19.45, echipajul mixt format din poliţişti şi jandarmi depistând, în satul Ratoş, comuna Bălcăuţi, maşina condusă de Ionuţ U., în vârstă de 21 de ani, din oraşul Siret, care transporta 582 de pachete de ţigări de contrabandă, evaluate la suma de 4.640 de lei. Şi în acest caz şoferului i s-a întocmit dosar penal.
„Englez” fără permis, prins şi el de radar
Un alt radar al Poliţiei, care a acţionat vineri după-amiază pe DN 17, în Dorna Candrenilor, a surprins şi el un şofer care, pe lângă viteză, mai comitea şi o altă gravă abatere în trafic. Vasile H., în vârstă de 29 de ani, din oraşul Siret, înregistrat cu viteza de 104 kilometri la oră, a prezentat poliţiştilor un permis de conducere categoriile A şi B, emis de autorităţile din Marea Britanie. După verificările efectuate în baza de date s-a constatat însă că permisul său este anulat, tânărul alegându-se cu dosar penal.