Uneori în trafic nu este suficient să circuli regulamentar. E nevoie să mai ai şi şansă, şansa de a nu te afla în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Este cazul unui şofer din Neamţ care s-a trezit cum un tir care vine din sens opus se îndreaptă spre el. A urmat un impact violent şi oameni scăpaţi cu viaţă aproape miraculos.
Accidentul s-a petrecut ieri dimineaţă, în jurul orei 7.00, pe DN 2, imediat după ieşirea din Dănila spre Siret. Un şofer de tir din Ucraina, Roman Krypa, în vârstă de 27 de ani, domiciliat în Cernăuţi, venea cu viteză dinspre Siret. La un moment dat a efectuat o manevră bruscă, a scăpat vehiculul de sub control şi intrat pe contrasens. Din direcţia opusă venea un autoturism Mercedes condus de Gheorghe Loghin, un tânăr în vârstă de 25 de ani, domiciliat în Târgu Neamţ, alături de care, în dreapta, se afla prietena sa, Andreea Tătaru. Tirul a lovit violent în partea stângă autoturismul, târându-l câţiva metri, până în şanţul de la marginea carosabilului.
Şoferul autoturismului, cu fracturi la o mână şi un picior
Un echipaj de Descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a intervenit de urgenţă la faţa locului, şoferul de 25 de ani al autoturismului fiind blocat între fiarele maşinii. Scos din interior şi transportat la Spitalul Judeţean Suceava, Gheorghe Loghin a fost internat în secţia Ortopedie, având fractură de braţ stâng şi fractură de femur stâng, starea sa fiind gravă, dar stabilă. Medicii au estimat că acesta are nevoie de 55-60 de zile de îngrijiri medicale pentru a-şi reveni. În ceea ce o priveşte pe prietena sa, aceasta a scăpat fără leziuni grave, partea dreaptă a maşinii nefiind foarte afectată de impact.
Au scăpat cu viaţă pentru că impactul nu a fost frontal
Din ancheta ofiţerilor de la Biroul Rutier al Poliţiei municipiului Rădăuţi rezultă că cetăţeanul ucrainean a observat târziu semnalizarea rutieră temporară a lucrărilor ce se desfăşoară la un podeţ de pe DN 2 şi, pentru a evita impactul cu un alt autovehicul oprit la culoarea roşie a semaforului electric amplasat în zonă, a virat puternic spre stânga, intrând pe sensul opus de mers, unde, după ce a mers în derivă, a lovit autoturismul Mercedes.
Marele noroc al celor doi tineri din autoturism, au apreciat poliţiştii anchetatori, a fost că tirul nu i-a lovit frontal, în cazurile de acest gen şansele de supravieţuire ale pasagerilor din maşinile mici fiind minime.
După impact, circulaţia de pe DN 2 a fost blocată pe sensul de mers Suceava-Siret, remorca vehiculului greu, încărcată cu pal, rămânând pe carosabil.
Ambii şoferi au fost verificaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool. S-a mai stabilit că cei doi şoferi implicaţi în accident purtau centuri de siguranţă. Ucraineanul nu a suferit leziuni de pe urma impactului.
Alţi doi răniţi după ce un şofer a intrat pe contrasens
Un accident similar s-a petrecut şi joi dimineaţă, în comuna Şcheia. În jurul orei 8.30, pe strada Aviatorului, Ovidiu C., un şofer în vârstă de 30 de ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul unui autoturism, a pătruns pe sensul opus de mers şi a lovit frontal o maşină care se deplasa regulamentar. Urmare a impactului, şoferul nevinovat şi un pasager care îl însoţea au fost răniţi. Referitor la cauza accidentului, s-a stabilit că şoferul a scăpat maşina de sub control deoarece a intrat cu viteză într-o curbă deosebit de periculoasă.
(30 oct 2010, 13:02:39