Subinspectorul Florin Muscă, de la Poliţia Rurală Fălticeni, trebuie să mai stea după gratii încă 23 de zile. Hotărârea a fost luată ieri, de Curtea de Apel Suceava, care a analizat cererea de prelungire a mandatului de arestare formulată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Soluţia nu este definitivă şi poate fi atacată de poliţist cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Între timp, procurorii DNA Suceava care instrumentează dosarul i-au schimbat calitatea ofiţerului din învinuit în inculpat, iar în scurt timp se pregătesc să întocmească rechizitoriul de trimitere în judecată.
Subinspectorul Florin Muscă a fost arestat vinerea trecută pentru o perioadă de nouă zile sub acuzaţia de luare de mită.
„Pentru a nu se sesiza din oficiu şi a nu efectua cercetări cu privire la comiterea unei infracţiuni privitoare la viaţa sexuală (n.a. – un dosar de viol aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava), a pretins suma de 1.000 de euro de la Aioanei Alexandru”, se arată în comunicatul DNA Suceava.
Alexandru Aioanei a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie printr-un apel la telverde, iar anchetatorii au organizat un flagrant. Aioanei a mers la sediul Poliţiei Fălticeni, a lăsat plicul cu cei 1.000 de euro, iar după ce bărbatul a plecat, în biroul lui Florin Muscă au intrat procurorii DNA şi poliţiştii DGA.
Cu aceeaşi ocazie, a fost reţinut şi inspectorul de poliţie Florin Vîntu, coleg de birou cu Muscă. Împotriva sa, procurorii DNA Suceava au dispus obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. Vîntu este cercetat pentru complicitatea la luare de mită. „Prin activităţile desfăşurate la data de 21 octombrie 2010 l-a ajutat pe învinuitul Muscă Florin să intre în posesia sumei de 1.000 de euro pretinsă de la denunţătorul Aioanei Alexandru”, au precizat procurorii DNA Suceava.