Cele mai frumoase fete din judeţul Suceava sunt aşteptate sâmbătă, 30 octombrie 2010, de la ora 13.00, la Iulius Mall Suceava, unde va ajunge Caravana Next Generation Models - ediţia 2010.
Domnişoarele care doresc să participe la preselecţia concursului naţional “Cel mai bun tânăr model al anului 2010” trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 12 şi 20 ani şi o înălţime de peste 1,70 m.
Evenimentul, care se va desfăşura în zona Atrium, la parterul centrului comercial, de la ora 13.00, va reuni nume importante din domeniul modei şi vor fi prezentate colecţiile de primăvară/vară 2011 ale celor mai cunoscuţi designeri din România. Din juriu vor face parte scouteri internaţionali, designeri, fotografi şi fashion editori.
Next Generation Models, concurs marca Best Models, este cea mai importantă campanie de casting din ţară care îşi propune să descopere tinerele talente din fashion. Anul acesta, caravana şi-a propus să caute frumuseţi în Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Suceava, Galaţi, Constanţa, Iaşi, Ploieşti, Oradea, Chişinău şi Bucureşti. Fetele selectate la preselecţiile din ţară vor participa la finala concursului Next Generation Models, din 29 noiembrie, de la Teatrul Naţional Bucureşti - Sala Atelier, unde va fi anunţată câştigătoarea titlului de “Cel mai bun tânăr model al anului 2010”.
Încă de la prima ediţie, din anul 2004, concursul naţional Next Generation Models a devenit un eveniment de referinţă pe piaţa românească de fashion, reunind cele mai importante nume din domeniu. Mai multe detalii despre concurs şi Caravana Next Generation Models pot fi obţinute pe www.bestmodels.ro sau la numărul de telefon 0769. 041.705.