Liniştea comunei Horodnic de Sus a fost perturbată sâmbătă după-amiază, după ce un poliţist a încercat să pună mâna pe un contrabandist, folosind armamentul din dotare. În jurul orelor 15.30, un lucrător de la Postul din comuna Horodnic de Sus, care patrula pe drumul naţional 2E, a observat un autoturism marca Mercedes 280S cu numere de Marea Britanie care staţiona pe marginea carosabilului şi care avea pană de cauciuc pe partea dreapta-spate.
În momentul când poliţistul s-a apropiat de maşină, individul a pornit motorul şi a demarat, ignorând semnalul de oprire executat de agent. Apoi Mercedesul a intrat pe drumul comunal Tecioara şi după circa un kilometru, unde drumul se înfunda, a descărcat şase colete cu ţigări.
Imediat ce poliţistul care pornise în urmărirea fugarului a ajuns lângă maşină, bărbatul a abandonat autoturismul şi a pornit în fugă spre Voitinel. Agentul de poliţie l-a somat verbal de câteva ori, după care a tras trei focuri de armă în plan vertical. Cu toate acestea, suspectul a reuşit să dispară, deşi au fost alarmate toate Posturile de poliţie din zonă.
În Mercedesul abandonat au mai fost descoperite alte trei colete şi câteva zeci de cartuşe cu ţigări. La inventariere au fost numărate 7918 pachete de ţigări marca Viceroy, cu timbre de Ucraina şi Republica Moldova, ţigări în valoare de circa 72 de mii de lei. Şeful Biroului de Ordine Publică pentru mediul rural Rădăuţi, comisar Daniel Andrei, a declarat că a fost realizat un cerc de suspecţi, iar autoturismul Mercedes a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei Municipiului Rădăuţi.
(25 oct 2010, 23:12:17