Contrabanda cu ţigări începe să-şi revină după ce în vara acestui an a primit o lovitură serioasă, ca urmare a intrării în vigoare a OUG 54/2010, care incrimina ca infracţiune deţinerea sau comercializarea a peste 10.000 de ţigarete nemarcate corespunzător. Potrivit acestui act normativ, pedepsele pentru contrabandă sunt între unu şi patru ani de închisoare, iar amenzile contravenţionale pot atinge şi suma de 100.000 de lei. Contrabandiştii de ţigări par să fi depăşit pragul psihologic al OUG 54/2010, iar în doar două luni de zile s-a înregistrat o creştere serioasă a produselor introduse pe piaţa neagră. Potrivit unui studiu al Companiei de cercetare Novel, dacă în luna iulie pe piaţa din România erau ţigări de contrabandă în procent de 21,3%, în luna septembrie a acestui an s-a ajuns deja la 24,4%. Asta înseamnă că una din patru ţigarete este de contrabandă, iar asta se traduce prin bani mai puţini la bugetul de stat.
Cea mai mare pondere a ţigărilor de contrabandă aduse în România revine Moldovei, care „livrează” 31,5% din marfă, în timp ce Ucraina secondează această piaţă, cu o cotă de 24%, locul trei fiind ocupat de Serbia, cu un procent de 21,7%.
Specialiştii în domeniul industriei de ţigarete din România spun că, dintre produsele care provin din Ucraina, o mare parte sunt introduse prin judeţul Suceava, iar tendinţa este de creştere a contrabandei, ca urmare a creşterii TVA-ului şi a scăderii puterii de cumpărare.
Ce cred reprezentanţii marilor firme de ţigarete din România
Cele mai mari firme de ţigarete de pe piaţa românească, British American Tobacco, JTI şi Philip Morris cred că instituţiile statului trebuie să-şi continue eforturile pentru a combate fenomenul contrabandei, mai ales că rezultatele din prima jumătate a acestui an au arătat că este posibilă o asemenea luptă.
„Scăderea semnificativă a comerţului ilicit cu ţigarete, în numai şase luni, de la 36,2% în ianuarie 2010, la 21,3% în iulie, a demonstrat capacitatea autorităţilor de a lupta cu acest flagel. Cu toate acestea, şocul resimţit în România după măsurile dure de austeritate implementate de Guvern în luna iulie s-a regăsit şi în cercetarea Novel Research care, din păcate, arată o creştere a contrabandei la 24,4% în septembrie” a declarat Adrian Popa, director Corporate & Regulatory Affairs, BAT Europa Sud-Est.
Şi reprezentanţii JTI România au apreciat lupta cu fenomenul contrabandei de ţigări.
“Sperăm să colaborăm şi pe viitor la fel de bine cu autorităţile pentru a continua procesul de îmbunătăţire a cadrului legislativ referitor la comerţul ilicit, într-o formulă unitară şi simplificată. În acest scop, pentru ţigarete şi alte produse accizabile supuse marcării, propunem folosirea aceluiaşi criteriu de măsurare, criteriul cantitativ, atât pentru contrabanda în punctele de trecere a frontierei, cât şi pentru evaziunea fiscală. Propunem, de asemenea, ca, la fel ca în cazul evaziunii fiscale, mijlocul de transport folosit pentru contrabandă să poată fi confiscat, chiar dacă nu a fost modificat din punct de vedere tehnic pentru ascunderea produselor aduse în ţară ilegal”, a declarat Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI România.
Marii producători doresc protecţie împotriva reţelelor de contrabandă cu ţigări, inclusiv prin menţinerea unei concurenţe loiale.
„În România, până acum câţiva ani, ţigaretele confiscate erau revalorificate de autorităţi, la preţuri inferioare celor practicate de producători. Astfel, statul făcea concurenţă neloială produselor legale pentru care producătorii plătesc accize şi TVA, vânzând ţigaretele la preturi mai mici. În plus, era încălcat dreptul de proprietate intelectuală asupra mărcilor, întrucât erau vândute diverse branduri, fără acordul deţinătorilor mărcilor. În acelaşi timp, existau mari riscuri pentru consumatori, pentru că nu erau certificate provenienţa şi calitatea produselor”, a declarat Andrei Vasilescu, director Corporate Affairs Philip Morris România.
Industria tutunului a adus bugetului de stat, în 2009, prin cele trei companii menţionate, peste două miliarde de euro, din accize şi TVA.
(25 oct 2010, 22:11:35