O ambulanţă de la Staţia Gura Humorului a fost implicată într-un accident rutier în timp ce se deplasa de urgenţă la un caz de tentativă de sinucidere prin incendiere, urmare a impactului cu remorca unui autotractor şoferul ambulanţier şi cele două asistente care îl însoţeau fiind răniţi. S-a întâmplat ieri dimineaţă, în jurul orei 9.00, pe DJ 177A, în comuna Stulpicani, echipajul medical deplasându-se la acea oră spre comuna Ostra, unde un bărbat în vârstă de 68 de ani îşi dăduse foc la casă şi apoi se aruncase, în flăcări, de la etaj (n.r. caz relatat în ziarul nostru de astăzi).
Din ancheta poliţiei rezultă că şoferul de pe ambulanţă, Constantin P., în vârstă de 39 de ani, domiciliat în Mănăstirea Humorului, având pornit sistemul de avertizare luminoasă şi acustică, a intrat cu viteză neadaptată într-o curbă, pe fondul gheţii de pe carosabil derapând, scăpând maşina de sub control şi lovindu-se de semiremorca autotractorului care circula în faţa sa.
Aşadar, şoferul are culpă în producerea accidentului, însă are circumstanţe atenuante, el fiind într-o cursă pentru salvarea unei vieţi, ce putea însă să-l coste foarte scump. Din fericire, şoferul a reuşit parţial să frâneze, astfel că impactul nu a fost deosebit de violent.
Conducătorul auto şi asistentele medicale, una de 34 şi una de 38 de ani, au ajuns la spital, toţi fiind diagnosticaţi cu leziuni uşoare, ce necesită câteva zile de îngrijiri medicale.
La urgenţa de la Ostra a ajuns până la urmă o altă ambulanţă, însă pentru victima de acolo totul era pierdut cu mult înainte.
(23 oct 2010, 15:17:42