O nouă avarie la una dintre magistralele de apă care traversează bulevardul George Enescu din municipiul Suceava a lăsat locatarii din aproximativ 150 de apartamente fără apă rece la robinete. Potrivit dispecerului de serviciu de la ACET Suceava, avaria s-a produs ieri, în jurul orei 15.00, la o conductă magistrală, din cauza uzurii, în zona blocului A9. Astfel, au rămas fără apă locatarii din blocurile situate de o parte şi de alta a bulevardului, de la intersecţia străzii Universităţii până la Curcubeu, precum şi firmele care îşi au sediile în zona afectată. Durata de remediere a fost estimată de dispecerat la trei ore.