Morţii nimănui

Împinşi la marginea societăţii încă din timpul vieţii, sunt daţi deoparte şi după moarte. Săraci, fără un adăpost deasupra capului, oamenii străzii trecuţi la cele veşnice sunt îngropaţi prin grija municipalităţii, la marginea cimitirului, cu o cruce simplă pe care de multe ori nici numele nu se mai vede. Unii sunt cadavre cu identitate necunoscută, altora li s-a ştiut numele, dar nici în viaţă, nici după moarte n-au mai însemnat nimic pentru nimeni.

Numai de la începutul acestui an, şapte oameni au ajuns să fie înmormântaţi de municipalitate. Cinci dintre cei ajunşi la mila publică nu mai aveau pe nimeni - trei din Suceava, unul din Timişoara şi unul probabil din Brăila.

Printre suceveni, un bătrân de 76 de ani, o femeie de 69 de ani şi un tânăr de 43 de ani. Primii doi au murit în spital şi nu i-a revendicat nimeni, bărbatul de 43 de ani a fost găsit pe stradă, a fost dus la spital, dar medicii nu au mai avut ce să facă pentru el. Dintre cei şapte, doar despre trei spun cei de la Servicii Sociale că erau boschetari, ceilalţi au fost doar oameni săraci şi singuri.

Şefa Direcţiei Sociale din Primăria Suceava, Narcisa Marchitan, afirmă că, an de an, şapte până la zece persoane ajung să fie înmormântate prin mila comunităţii.

„Uneori reuşim să găsim câte o rudă, dar fie refuză, fie spune că nu are bani să se ocupe de înmormântare. Îi ajutăm noi cu sicriul, cu crucea, până la urmă se face creştineşte. Am remarcat, însă, că niciodată fostele soţii n-au refuzat să-şi înmormânteze soţul, oricât de amărâte ar fi fost. Cu salarii mici, cu copii în facultate, au făcut cum au putut şi s-au ocupat, oricât de rău ar fi ajuns fostul soţ”, a spus Narcisa Marchitan.

Primăria lucrează cu sicrie „pe stoc”

Prin preluarea responsabilităţii de înhumare a morţilor nerevendicaţi de familii, municipalitatea a împuternicit Serviciul Domeniului Public să se ocupe de această activitate, astfel că aici există în fiecare zi „pe stoc” măcar două sicrie şi cruci. Sicrie simple, din lemn de brad, la lungime standard de 1,90 m. Lăzi goale, fără nici un ornament, în care mai aştern angajaţii de la morgă un cearceaf, ca să nu plece mortul pe lumea cealaltă aşezat direct pe scândura goală.

Directorul de la Domeniul Public, Marian Andronache, spune că acum oamenii săi s-au obişnuit s-o facă şi pe groparii. Are chiar un tâmplar angajat, care face sicriele şi crucile „ca la carte”. La început, prin 1995-1996, a fost mai greu, acum au deja experienţă.

„Ţin minte că aveau atunci trei cadavre care stăteau de vreo patru luni la spital. Erau aproape gelatină şi oamenii de la noi se cam fereau. Acum merg la morgă, iau sicriul, îl duc la cimitir, nu mai au nici o problemă”, a spus Andronache.

„Se spune că în primul an după moarte fiecare îşi duce crucea”

Îmbrăcaţi în hainele pe care le-au avut când s-au internat sau când au fost găsiţi, eventual primite dintr-o donaţie de la morgă, „morţii nimănui” ajung la groapă în cimitirul Pacea-nou în sicriu închis. Preotul le rosteşte rugăciunea de înmormântare după ritualul creştin-ortodox, angajaţii cimitirului îi îngroapă şi înfig în pământ o cruce pe care de multe ori nu scrie nimic. Numele lor, atunci când se ştiu, rămân doar în registrele cimitirului, în eventualitatea că vreodată apare cineva din familie sau vreun prieten care să vrea să aprindă o lumânare.

Cele 15-16 cruci ale săracilor din cimitirul Pacea - nou sunt înconjurate de iarbă şi flori. Nu le-a sădit nimeni, ne spune administratorul Ovidiu Perju. Seminţele aduse de vânt sau de păsări de prin grădini sau din jardinierele mormintelor cu cruci de marmură din jur au găsit pământ rodnic în acest capăt de cimitir unde nu vine nimeni niciodată să aprindă o lumânare sau să spună o rugăciune de pomenire.

„Se spune că în primul an după moarte fiecare îşi duce crucea. Astea de lemn sunt mai uşoare, sunt mai uşor de dus”, mai spune administratorul Perju.