70 de familii din judeţul Suceava au primit din partea companiei OMV – Petrom aparate electrocasnice. Donaţiile au fost făcute familiilor care au rămas fără case în urma inundaţiilor din perioada iunie – iulie 2010, fiecare dintre acestea primind câte un frigider şi un aragaz. Aparatele electrocasnice au fost donate de către doi reprezentanţi ai companiei familiilor de sinistraţi din 11 localităţi sucevene, valoarea totală a bunurilor ridicându-se la 90.000 de lei (900 de milioane de lei vechi). Daniel Vasilache, regional manager al OMV – Petrom, a precizat că acesta este a doua acţiune umanitară organizată în judeţul Suceava în care sunt sprijinite familiile de sinistraţi, după cea organizată în anul 2008. În urmă cu doi ani, compania OMV – Petrom a oferit 45 de pachete conţinând câte un frigider şi un aragaz.
„Ne-am gândit la electrocasnice, deoarece am observat că majoritatea celor ce au dorit să ajute zonele calamitate s-au orientat pe alimente, îmbrăcăminte şi materiale de construcţii. Considerăm ca aparatele electrocasnice pe care le-am donat sunt importante în orice gospodărie pentru a putea avea un trai cât de cât normal şi decent”, a spus Daniel Vasilache.
Trebuie spus că acţiunea umanitară din cele 11 localităţi ale judeţului a fost organizată cu sprijinul OMV – Petrom Suceava. În ceea ce-l priveşte pe reprezentantul OMV Suceava, Dan Cuşnir, acesta a precizat că donaţiile au făcute familiilor ale căror case au fost distruse complet de inundaţii.
„Le mulţumesc din suflet colegilor şi prietenilor mei din OMV - Petrom, atât partenerilor din staţiile OMV – Petrom, cât şi celor de la sediul central al companiei. Chiar dacă cu toţii trecem prin vremuri grele, nu au ezitat nici o clipă să îi ajute pe cei năpăstuiţi”, a spus Dan Cuşnir.
(18 oct 2010, 18:41:16