După ce vineri, elevii din Ipoteşti, Lisaura şi Tişăuţi au rămas acasă, întrucât profesorii lor au făcut grevă şi nu au ţinut orele, de astăzi, dascălii se reîntorc la şcoală, la fel şi elevii.
Greva profesorilor din cele trei localităţi sucevene din comuna Ipoteşti a durat o zi şi s-a declanşat din cauză că angajaţii şcolilor din această comună nu şi-au luat salariile pe luna septembrie.
Remuneraţia profesorilor a fost oprită de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, care a blocat conturile primăriei din Ipoteşti, din cauză că primarul şi Consiliul Local al comunei nu semnaseră rectificarea bugetară.
Lucrurile s-au limpezit vineri, când la primărie s-a semnat acea rectificare de buget, iar conturile urmează a fi deblocate de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice.
Profesorii şi-au atins scopul grevei, îşi vor primi salariul restant de pe luna septembrie, iar de astăzi revin la catedră.
Greva dascălilor a ţinut numai o zi, însă problema lor a fost mai veche.
Profesorii susţin că nu au putut să o rezolve decât prin intrare în grevă generală, întrucât anterior s-au purtat nenumărate discuţii la primărie, Consiliu Judeţean, Prefectură şi Inspectoratul Şcolar, privind această problemă, discuţii care nu au dus însă şi la găsirea unei soluţii.