Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat firmei SC CF Grup Colas Iaşi să finalizeze urgent marcajele rutiere de pe DN 17. Flutur a făcut referire în special la tronsonul de drum dintre Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc. „Apropierea iernii impune şi luarea măsurilor corespunzătoare privind siguranţa circulaţiei pe principalele căi rutiere ale judeţului. Din acest motiv am solicitat echipelor care lucrează la pregătirea pentru iarnă a drumurilor să urgenteze finalizarea marcajelor, astfel încât să nu apară probleme odată cu venirea sezonului rece”, a spus Flutur. El a adăugat că firma ieşeană a început deja, împreună cu SC Loial Impex Suceava, lucrările la marcajele rutiere.
Gheorghe Flutur a mai spus că lucrările de modernizare a DN 17 vor fi finalizate în maxim o lună şi jumătate, cu excepţia porţiunii de pe raza localităţii Ilişeşti, acolo unde drumul a fost afectat de alunecări de teren.
Pe de altă parte, şeful administraţiei judeţene s-a declarat nemulţumit de faptul că nici până în momentul de faţă nu a fost rezolvată problema drumurilor pentru căruţe. Flutur a făcut referire în special la tronsonul de drum naţional dintre Ilişeşti şi Suceava.
„Sunt nemulţumit că nu s-au găsit soluţii pentru rezolvarea acestei probleme. Primarii erau cei care trebuiau să caute soluţii în acest sens, însă şi în momentul de faţă sunt zone în care nu au fost amenajate aceste drumuri pentru căruţe”, a declarat preşedintele CJ Suceava.