Numărul prezentărilor la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul Suceava a revenit oarecum la normal după plecarea stranierilor, reîntoarcerea medicilor de familie din concedii şi implicarea Consiliului Judeţean în această chestiune, a informat purtătorul de cuvânt al Spitalului, dr. Tiberiu Brădăţan.
Potrivit doctorului, dacă în luna august la UPU ajungeau în fiecare zi în jur de 250 de persoane, începând cu prima parte a lunii septembrie adresabilitatea a mai scăzut, media prezentărilor fiind acum de 180 de pacienţi zilnic.
Brădăţan a explicat că stranierii aglomerau nejustificat Unitatea de Primire a Urgenţelor, ei profitând de şederea acasă pentru a-şi face nişte investigaţii şi a-şi aduce şi părinţii şi rudele bolnave la spital, pentru un consult.
În spitalele din alte ţări, cazurile se triază cu foarte mare stricteţe
„Unii au avut acolo probleme de sănătate, au fost diagnosticaţi parţial, iar fiindcă pentru următorul consult trebuiau să plătească au ales să vină aici. Alţii veneau cu rudele rămase în ţară, cel mai des fiind vorba de părinţi, majoritatea în vârstă şi cu boli cronice, pe care îi aduceau la controale. O a treia categorie de stranieri care ajungeau la UPU a fost reprezentată de cei care erau implicaţi în accidente rutiere, majoritatea provocate de ei, şi care aveau nevoie de îngrijiri medicale”, a spus medicul.
Brădăţan a adăugat că, în spitalele din alte ţări, cazurile se triază cu foarte mare stricteţe, arătând că, de exemplu, în Anglia sau Franţa, în 90% din cazuri bolnavul nu are ce să caute la Urgenţe dacă nu este mai întâi evaluat de medicul de familie, dacă nu are o programare anterioară la un specialist. El a precizat că, acolo, la UPU ajung mai mult cazurile acute, cum ar fi accidentele vasculare cerebrale, infarctul, sindroamele febrile, politraumatismele de diverse cauze, precum accidentele rutiere sau casnice, sau oamenii fără adăpost, care sunt beţi ori hipotermici.
În România, la UPU, consultaţiile, analizele şi tratamentul sunt gratuite
„În ciuda declaraţiilor lor, că, în străinătate, dacă ajungi la spital eşti văzut cu prioritate, eşti pus la plată. Pacientul trebuie să suporte o parte din costuri, în funcţie de nivelul asigurării pe care o are şi de afecţiunea diagnosticată. Astfel, oamenii sunt descurajaţi să se adreseze mereu pentru aceleaşi probleme. Dacă suprasoliciţi, dacă foloseşti sistemul ca să-ţi rezolvi toate problemele de sănătate, plăteşti. Şi atunci totul se reglează automat. La noi, sistemul de urgenţă este mai permisiv decât în afară. În România, dacă pacientul vine la UPU, legea te obligă să-i asiguri gratuit consultaţia, analizele şi tratamentul”, a completat dr. Tiberiu Brădăţan.
Medicul a subliniat că, în ultima vreme, numărul de prezentări a scăzut şi ca urmare a terminării perioadei de concedii şi reîntoarcerea la muncă a medicilor de familie, care au început să mai rezolve o parte din cazuri, dar şi prin implicarea Consiliului Judeţean în problema supraaglomerării Unităţii de Primire a Urgenţelor, care a purtat discuţii cu reprezentanţii medicilor de familie şi le-a cerut să fie mai atenţi când trimit pacienţi la spital.
(14 oct 2010, 12:39:44