Un tânăr în vârstă de 20 de ani s-a aruncat, duminică seară, de la balconul apartamentului situat la etajul III al unui bloc din cartierul Obcini al municipiului Suceava, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Din primele informaţii, tânărul a recurs la acest gest extrem în urma unei decepţii în dragoste.
Duminică, în jurul orei 21:30, poliţia a fost sesizată prin 112 de o femeie din Obcini despre faptul că fiul ei, Constantin M, a sărit de la balcon. Acesta a fost preluat de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care l-a transportat la spital.
Tânărul a scăpat cu viaţă, însă, din informaţiile pe care le deţinem, riscă să rămână paralizat de la brâu în jos.
Primul diagnostic pus de medicii de la „Urgenţe” era „politraumatism prin cădere de la înălţime, contuzie coloană lombară cu hemipareză membre inferioare, observaţie posibil ruptură splină, abdomen acut”.
„Din cercetările şi audierile efectuate a rezultat faptul că tânărul, pe fondul unor probleme, a profitat de un moment de neatenţie din partea părinţilor şi s-a aruncat de la balconul apartamentului, căzând pe pământul din faţa blocului”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, fiind exclusă varianta vreunei fapte de natură penală.
(12 oct 2010, 18:36:38
Imi pare rau pt mama lui, saraca.