Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, va fi prezent astăzi la Suceava, la deschiderea oficială a manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional “Ştefan cel Mare” din Suceava. Evenimentul va avea loc astăzi, începând cu orele 9:30, la colegiul menţionat, iar directorul liceului, Dan Popescu, a declarat că “ministrul Funeriu şi-a confirmat prezenţa la eveniment”. Cât despre ceilalţi invitaţi la eveniment, precum Regele Mihai al României, preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şi alţi miniştri din cabinetul său, directorul Dan Popescu a spus că nu a primit nici un răspuns din partea acestora. Acesta a adăugat că este posibil ca oficialităţile invitate să-şi confirme prezenţa la manifestările de vineri, punctual culminant al evenimentului dedicat împlinirii a unui veac şi jumătate de excelenţă în educaţie la Suceava. Vineri va avea loc festivitatea oficială de aniversare a celor 150 de ani de existenţă a colegiului, zi în care invitaţii din mediul universitar şi academic, alături de personalităţi ale colegiului, vor evoca momentele importante din istoria îndelungată a instituţiei de învăţământ.
Concursuri, spectacole, expoziţii, simpozioane
Manifestările se derulează începând de astăzi şi până pe 16 octombrie şi sunt organizate de ONG-ul constituit din elevi, profesori şi absolvenţi, numit Asociaţia Profesioniştilor Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”. În cadrul manifestărilor vor avea loc concursuri, spectacole, expoziţii, simpozioane şi mese rotunde şi se vor acorda medalia jubiliară pentru invitaţi speciali, placheta de onoare pentru profesori şi absolvenţi cu rezultate deosebite în educaţie, diploma de merit pentru elevi, absolvenţi şi profesori şi insigne jubiliare pentru elevi.
146 de generaţii de absolvenţi au terminat la „Ştefan cel Mare” până acum, iar de-a lungul anilor, aceştia au fost instruiţi de aproape 600 de dascăli.
(11 oct 2010, 15:56:58