Persoanele fizice care nu îşi achită la timp contribuţiile către fondul asigurărilor de sănătate vor fi executate silit de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), potrivit unui proiect de lege adoptat zilele trecute de Senat. Legea, care a trecut cu 61 de voturi în favoare, trei împotrivă şi o abţinere, prevede că, în cazul neachitării la termen a contribuţiilor datorate fondului, colectarea veniturilor se face de către ANAF, care procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite, dar şi a majorărilor de întârziere.
În cazul persoanelor care nu realizează venituri, dar au obligaţia să îşi asigure sănătatea, aplicarea măsurilor de executare silită se efectuează de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Actul normativ urmează să fie discutat şi de Camera Deputaţilor, care este camera decizională
Actul normativ mai prevede că Ministerul Finanţelor, prin intermediul ANAF, este cel care colectează contribuţiile persoanelor juridice şi fizice care au calitatea de angajator, precum şi cele ale persoanelor fizice care realizează venituri, iar fondurile vor fi vărsate într-un cont deschis pe seama CNAS.
Iniţiatorii propunerii legislative sunt senatorii PD-L Şerban Rădulescu şi Iosif Secăşan, care motivează necesitatea colectării de către ANAF, prin executare silită, a restanţelor la plata contribuţiilor, prin constatarea ”numeroaselor impedimente” din activitatea de colectare a contribuţiilor datorate Fondului Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) de către persoanele fizice care realizează venituri altele decât cele salariale.
Actul normativ modifică Legea 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătăţii şi urmează să fie discutat şi de Camera Deputaţilor, care este camera decizională.
1.050 de somaţii şi titluri executorii, emise de CAS Suceava, în primele nouă luni ale anului
În primele nouă luni ale lui 2010, prin Compartimentul Executare Silită, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava a demaratprocedura de executare silită, prin emiterea a 1.050 de somaţii şi titluri executorii.
Acestea au fost emise persoanelor fizice autorizate, asociaţiilor familiale, patronilor şi persoanelor nesalariate care nu şi-au achitat contribuţia la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, conform bazelor de date ale CAS Suceava şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava.
În urma transmiterii somaţiilor şi titlurilor executorii s-a recuperat suma de 566.610 lei.
“În situaţia neîndeplinirii obligaţiilor de plată se emit popriri pe salarii, pensii şi conturi bancare, conform procedurii de executare silită prevăzută în Codul de procedură fiscală şi în Ordinul CNAS nr. 617/2007. În acest sens, în primele nouă luni ale anului au fost transmise 214 popriri”, a adăugat purtătorul de cuvânt al CAS Suceava, Anda Sălăgean.
( 9 oct 2010, 19:18:02