Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 6 oct 2010 - Anul XV, nr. 235 (4526)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Surorile proxenete

La 18 ani, obligată să se prostitueze pe străzile din Roma

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Două tinere din municipiul Fălticeni au fost trimise recent în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Combatere a Crimei Organizate şi Terorism (DIICOT), fiind acuzate că au păcălit o tânără din aceeaşi localitate să meargă în Italia, să lucreze ca ospătăriţă într-un local, pe un salariu mult mai bun ca în România, iar odată ajunsă în Peninsulă, victima a fost obligată să se prostitueze.

Cele două surori din Fălticeni sunt acuzate, de asemenea, că au încercat să o trimită la prostituţie şi pe o altă tânără din localitate, profitând de faptul că aceasta nu avea unde să stea şi nu avea documente de identitate.

Elena Marişca, în vârstă de 36 de ani, şi Tamara Moldovan, de 42 de ani, au fost date pe mâna judecătorilor pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi riscă de la 5 la 15 ani de închisoare.

Ancheta în acest caz s-a desfăşurat de către ofiţeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Suceava, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT.

 

Avea 17 ani, iar părinţii nu au vrut s-o lase să plece

Elena Marişca, fostă Roman, se arată în rechizitoriul trimis instanţei de judecată, are antecedente penale, fiind condamnată la un an de închisoare într-un dosar de trafic de persoane şi minori, din 2003, în care a fost arestată alături de mai mulţi indivizi din Fălticeni.

În ciuda pedepsei primite de la judecători, care au şi graţiat-o ulterior, fălticeneanca şi-a continuat, potrivit procurorilor DIICOT, preocupările infracţionale, alături de sora ei, Tamara Moldovan.

Adriana P. avea 17 ani în 2006, când, conform rechizitoriului, a fost acostată de către Elena Marişca.

Minora lucra ca ospătăriţă într-un local din municipiul Fălticeni, iar inculpata i-a propus un loc de muncă în Italia, ca ospătăriţă într-un bar în care lucrează şi sora acesteia din urmă.

Iniţial, Adriana P. a refuzat oferta, motivând că nu are banii necesari pentru achitarea transportului şi pentru obţinerea paşaportului, iar părinţii săi nu ar fi fost în nici un caz de acord.

Elena Marişca s-a oferit să-i împrumute banii de transport şi de acte şi chiar s-a dus acasă la părinţii victimei, solicitându-le să-şi dea acordul, prin notariat, ca fiica lor să poată călători în străinătate.

Lovindu-se de refuzul părinţilor minorei, Elena Marişca, explică procurorii anchetatori, s-a întâlnit din nou cu Adriana P. şi i-a cerut să mai aştepte câteva luni, până când va împlini 18 ani, după majorat putând călători oriunde în lume.

 

Ameninţată că va ajunge pe mâna proxeneţilor albanezi

În februarie 2007, Adriana P. a împlinit 18 ani, iar la câteva zile după majorat a şi fost trimisă de Elena Marişca în Italia. Aceasta din urmă i-a dat şoferului buletinul fetei şi i-a spus unde anume exact trebuie să o lase.

Tânăra din Fălticeni a ajuns în Roma pe data de 23 februarie 2007, fiind aşteptată în zona gării din Tiburtina de către cealaltă inculpată, Tamara Moldovan, care i-a plătit şoferului contravaloarea cursei, primind la schimb cartea de identitate a victimei.

Adriana P. a fost dusă într-un apartament cu cinci camere, în care locuiau mai multe familii de români, imobil situat în apropierea gării centrale din Roma.

A doua zi, a aflat de la Tamara Moldovan că slujba de ospătăriţă a fost doar un pretext de a o aduce în Italia şi că de fapt va fi nevoită să se prostitueze pe străzi.

Procurorii explică că, fără nici un act de identitate asupra ei, fără cunoştinţe de limbă italiană şi ameninţară că va fi obligată să plătească transportul şi că va fi dată pe mâna proxeneţilor albanezi, cunoscuţi drept foarte violenţi, Adriana P. nu a avut de ales.

A primit un telefon mobil cu cartelă, prin care trebuia să anunţe când are clienţi, i s-a spus câţi bani trebuie să ceară, i s-a dat o vestimentaţie obligatorie şi a fost trimisă în stradă.

 

Şase sute de euro în mai puţin de o săptămână

Procurorii DIICOT susţin, în actul de sesizare a instanţei, că Adriana P., în mai puţin de o săptămână (25 februarie 2007- 2 martie 2007), a scos din practicarea prostituţiei suma de 600 de euro, iar toţi banii au fost însuşiţi de Tamara Moldovan.

În săptămâna în care s-a prostituat, tânăra din Fălticeni a apelat la o parte din clienţii ei şi, cu ajutorul acestora, a reuşit să sune în România şi să povestească drama prin care trece, rudele fetei anunţând poliţia, iar cazul fiind preluat de ofiţerii BCCO.

La scurt timp, Adriana P. a fost identificată de carabinierii italieni, cazată într-un centru şi trimisă acasă, la Fălticeni.

 

Traumatizată, tânăra a primit ameninţări şi chiar bani pentru a nu povesti ce i s-a întâmplat 

După ce a revenit la Fălticeni, Adriana P., explică anchetatorii, a fost căutată de cea care o trimisese în Italia, chipurile, să lucreze ca ospătăriţă.

Elena Marişca sau personaje din anturajul ei au avut grijă să îi atragă atenţia victimei să nu povestească nimănui din cele întâmplate în Peninsulă.

Deşi poliţia a intrat pe fir şi i-a transmis inculpatei să o lase în pace pe victimă, seria întâlnirilor pe stradă, aşa-zis întâmplătoare, a continuat.

Cele două surori, Elena Marişca şi Tamara Moldovan, mai spun procurorii de caz, au încercat chiar să ofere o sumă de bani familiei Adrianei P. pentru a-şi retrage plângerea.

Tânăra în vârstă de 18 ani a fost consiliată de un psiholog din cadrul Organizaţiei Salvaţi Copiii, iar rezultatul a fost acela că Adriana P. „a trăit conflicte afective puternice, stări de tensiune intrapsihică, neputinţă şi teamă, alternate ocazional cu furie reprimată, având o stare depresivă, resimţită la nivel somatic”.

 

Surorile acuzate de trafic de persoane se declară nevinovate

Cele două surori din Fălticeni au fost obligate în octombrie, respectiv decembrie 2008, să nu părăsească localitatea de domiciliu, măsura fiind prelungită doar câteva luni.

În faţa anchetatorilor, atât Elena Marişca, cât şi Tamara Moldovan au negat acuzaţiile anchetatorilor, declarându-se nevinovate.

Procurorii DIICOT Suceava însă le-au dat pe mâna judecătorilor şi le acuză că, pe lângă cazul Adrianei P., au mai încercat să racoleze o victimă, în persoana unei alte tinere din Fălticeni, care, ca şi în primul caz, lucra tot într-un bar din localitate.

Cum respectiva tânără nu avea carte de identitate şi nu putea să obţină un astfel de document, întrucât nu avea un spaţiu locativ declarat, cele două surori s-au oferit să o ajute.

În schimb, i-au cerut să plece împreună în Italia, să se prostitueze, amintindu-i că le era datoare şi că mama ei locuia fără forme legale, la domiciliul uneia dintre surori, şi putea oricând să fie dată afară.

Deşi i-au luat iniţial şi cartea de identitate şi a fost şi bătută de una dintre surori, victima a refuzat să se prostitueze în Italia, stabilindu-se în judeţul Botoşani, la concubinul ei.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului La 18 ani, obligată să se prostitueze pe străzile din Roma.
 Vizualizări articol: 3059 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.3 din 3 voturi
La 18 ani, obligată să se prostitueze pe străzile din Roma4.353

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei