Primul dispensar medical din comuna Mitocu Dragomirnei, care va deservi 5.000 de oameni, din cele cinci localităţi care alcătuiesc comuna, a fost inaugurat, sâmbătă, în prezenţa ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, a deputatului PD-L Ioan Bălan, a preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi a reprezentanţilor ROMATSA.
Clădirea dispensarului a fost realizată cu sprijinul Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA Bucureşti.
După ce a vizitat dispensarul medical, ministrul Anca Boagiu a spus că era obligaţia ei să fie alături de colegii de la ROMATSA, care „gândesc european, au construit european”. „Să nu aveţi nevoie de el, dar e bine că s-a construit”, a mai spus ministrul Transporturilor, în speranţa că se va găsi o familie de medici care să se mute în această comună, unde va avea o locuinţă de serviciu, şi se va bucura de toate facilităţile.
Necesitatea unui dispensar
„Oamenii tânjeau de multă vreme după un dispensar în comună.
Cu aproximativ doi ani în urmă, şi-a făcut prezenţa la primăria Mitocu Dragomirnei un reprezentant al Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA Bucureşti, în persoana domnului Liviu Mintici, care şi-a arătat disponibilitatea de a construi în localitatea noastră un dispensar medical, cerându-ne doar să punem la dispoziţie terenul. În această localitate nu a mai fost niciodată dispensar medical. Cadrele medicale şi-au desfăşurat activitatea în fosta casă parohială”, ne-a explicat primarul comunei Mitocu Dragomirnei, Dănuţ Solcan.
Directorul general al ROMATSA, Bogdan Donciu, care a fost prezent la inaugurarea dispensarului, alături de Aleodor Marian Frâncu, Director Strategii, Coordonare Programe şi Relaţii Internaţionale, a declarat că proiectul de la Dragomirna a fost unul în care a crezut, „am dorit să facem ceva cu banii pe care salariaţii noştri au fost dispuşi să-i doneze”.
Investiţie de aproape 10 miliarde de lei vechi
După cum ne-a povestit edilul comunei, de la propunerea de construire a unui dispensar şi până la implementarea proiectului a durat foarte puţin timp. „Pentru obţinerea autorizaţiilor şi a documentelor necesare demarării acestui proiect, am fost ajutaţi foarte mult de Consiliul Judeţean Suceava şi de deputatul PD-L Ioan Bălan, care răspunde de această zonă. În urma licitaţiei, SC TEST PRIMA SRL a început lucrările la acest proiect. Valoarea proiectului, numai clădirea, care a fost suportată de ROMATSA, se ridică la 7.161.843.000 de lei vechi. La această sumă se mai adaugă încă aproximativ trei miliarde de lei vechi, cheltuieli suportate de Consiliul Local al Comunei Mitocu Dragomirnei, care au constat în amenajarea spaţiului din jurul clădirii, cale de acces, fântână, aducţiune, curent electric”, a completat primarul Solcan.
Locuinţă de serviciu pentru medici
Dispensarul medical din Mitocu Dragomirnei a fost conceput de către sponsor, respectiv ROMATSA Bucureşti şi este făcut la standarde europene. În incinta acestui dispensar este amenajat un cabinet medical, cu o sală de consultaţie, o sală de tratament, o sală pentru aparatură medicală, două grupuri sanitare, un cabinet stomatologic şi o farmacie. Ca o noutate, în clădirea dispensarului mai există încorporat un apartament cu trei camere, bucătărie, hol şi două băi, pentru medicii care vor lucra aici. „Dispensarul nu este încă mobilat. Ar fi nevoie de circa 500 de milioane de lei vechi. Dacă nu se vor găsi sponsori, Consiliul Local al Comunei Mitocu Dragomirnei va găsi resurse pentru a dota acest dispensar”, a completat primarul Solcan.
„Trebuie să ne păstrăm speranţa”
Prezent la eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că Mitocu Dragomirnei este condusă de „un primar vrednic” şi, a completat el, „chiar dacă traversăm o perioadă grea, faptul că ceva se mai întâmplă şi bine, aşa cum este inaugurarea dispensarului medical de la Mitocu Dragomirnei, este un semnal că trebuie să ne păstrăm speranţa”.
Deputatul PD-L Ioan Bălan, care sprijină foarte mult comuna Mitocu Dragomirnei, a parafrazat o vorbă românească, spunând, referitor la dispensarul proaspăt inaugurat, „să nu trebuiască, dar bine că s-a făcut”. El şi-a exprimat convingerea că ministrul Anca Boagiu, chiar dacă nu este din zonă, „este un ministru prieten nouă, sucevenilor, în care ne-am pus mari speranţe, iar unele dintre cererile noastre deja s-au concretizat”.
Proiecte în derulare
În comună, sunt în derulare două proiecte, asfaltarea unei porţiuni de drum care leagă satul Lipoveni de comuna Mitocu Dragomirnei, şi un proiect în fază de licitaţie, pentru modernizarea a 7,8 km de drumuri comunale, înfiinţarea unui centru social pentru persoane cu nevoie speciale şi dotarea căminului cultural cu instrumente muzicale şi costume populare.
( 4 oct 2010, 11:36:28
Si canalizare pe cand se preconizeaza?
Probabil la PASTELE CAILOR petru ambele mentionate mai sus.
Un sfat pentru cei de la primaria Mitocului: sa-o lase mai moale cu proiectele ca au transpirat de atata munca.