Cel mai mare operator de telefonie mobilă din România, Orange, va fi obligat să demonteze staţia releu de telefonie mobilă/antena de reţea GSM amplasată în apropierea Mănăstirii Zamca, pe terenul Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România.
Decizia a fost luată pornind de la o reclamaţie a locuitorilor din zonă, inclusiv a celor din noul cartier rezidenţial ANI, care cer ca în locul antenei care le influenţează negativ sănătatea şi strică estetica zonei să fie amenajate spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii sau locuri de parcare, spaţii comerciale şi o grădiniţă.
În baza reclamaţiilor înaintate de Asociaţia de proprietari nr. 108 Mihai Eminescu, precum şi a plângerilor venite din partea SC General Construct SRL, care realizează proiectul ANI Rezidenţial, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România a decis încă de la finele lunii mai 2009 să nu mai prelungească şi să înceteze contractul de închiriere încheiat cu SC Orange România SA.
Decizia respectivă a fost adusă şi la cunoştinţa Consiliului Local al municipiului Suceava, solicitându-se să nu mai fie prelungită autorizaţia de construire provizorie pentru staţia de telefonie mobilă a companiei Orange.
Autorizaţia de construire a antenei GSM de pe dealul Mănăstirii Zamca a fost eliberată în iunie 2006, cu condiţia ca existenţa construcţiei să fie condiţionată de data încetării contractului de închiriere, adică 30 septembrie 2010.
În aceste condiţii, compania Orange este obligată ca în scurt timp să elibereze terenul ocupat de antena GSM, în baza unei autorizaţii de desfiinţare care va fi eliberată de Primăria Suceava.
( 2 oct 2010, 11:50:49