Doi indivizi despre care poliţiştii adunaseră indicii că au spart, la sfârşitul săptămânii trecute, o societate din care au furat componente PC şi aparate electronice au fost luaţi ca din oală, ieri dimineaţă, de poliţişti, aceştia efectuând o descindere la domiciliul lor şi ridicându-i odată cu bunurile sustrase.
Furtul fusese comis în noaptea de 25 spre 26 septembrie, din sediul unei societăţi comerciale din Suceava, hoţii pătrunzând în interior printr-un geam lăsat deschis şi furând bunuri evaluate la suma de 12.000 de lei.
După ce au întocmit un cerc de suspecţi şi au adunat probe împotriva celor doi, anchetatorii de la Biroul de la Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Suceava au solicitat şi primit de la instanţa locală autorizaţii de percheziţii domiciliare.
Ieri dimineaţă, în urma descinderii de la domiciliul celor doi, poliţiştii au recuperat, printre altele, două monitoare, două laptop-uri, patru ventilatoare pentru unităţi de calculator, accesorii pentru memorie calculator, o cameră web, o unitate wireless, două adaptoare USB, mouse-uri, carduri de memorie etc.
Unul dintre cei doi hoţi este o veche cunoştinţă a poliţiştilor.
Constantin Tifiniuc, în vârstă de 27 de ani, din satul Sf. Ilie, comuna Şcheia, are o bogată activitate infracţională în spate, acum trei ani fiind trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru un întreg lanţ de furturi, comise în municipiul Suceava dar şi în comune limitrofe.
Având în vedere trecutul său, poliţiştii au emis pe numele său ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, aseară acesta fiind dus de procurori în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă.
Complicele său, Vasile B., în vârstă de 33 de ani, din municipiul Suceava, este cercetat în stare de libertate pentru furt calificat, în cazul său neexistând antecedente penale.
(30 sep 2010, 12:13:50