Un tânăr în vârstă de 21 de ani, Andrei C., din oraşul Dolhasca, a reclamat, ieri dimineaţă, în jurul orei 3.30, că persoane necunoscute i-au furat motoscuterul parcat în faţa unui bar din localitate.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, echipajul de poliţie trimis să verifice reclamaţia a găsit motoscuterul, avariat, la circa 300 de metri distanţă de locul în care fusese lăsat parcat.
Poliţiştii au reuşit să-l identifice şi pe principalul suspect, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 18 ani, Daniel F., din aceeaşi localitate.
„Acesta este cercetat în stare de libertate, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliţiei.