Un cioban care are o stână în Frătăuţii Noi a rămas, al doilea an consecutiv, fără câinii ciobăneşti folosiţi la paza oilor, după ce, în plină noapte, aceştia au fost împuşcaţi cu o armă de vânătoare.
Ioan Monodeţchi, din Frumosu, dar cu o stână amplasată în comuna Frătăuţii Noi, şi-a găsit acum patru zile, vineri dimineaţă, toţi cei cinci câini ciobăneşti împuşcaţi. Trei erau morţi, împuşcaţi cu o armă de vânătoare, pe unul nu l-a mai găsit, bănuind că este mort, iar al cincilea a rămas în viaţă, dar nu se poate deplasa, fiind împuşcat în picioare.
Omul spune că s-a tras dintr-o maşină de teren care a dat târcoale în zonă şi susţine că nu are duşmani, bănuind că cel care a tras o face doar din plăcerea de împuşca animale.
„A venit toamna, nopţile sunt lungi, pe la stână dau târcoale lupii, iar cei cinci câini îmi păzeau stâna. I-am crescut şi acum mi-au fost omorâţi. Vânătorul ăsta m-a nenorocit a doua oară, anul trecut, tot în toamnă, mi s-au împuşcat trei câini. Cred că e un om care are o manie să împuşte câini”, ne-a spus bărbatul, care susţine că bănuieşte pe cineva, dar nu are nici o dovadă. El a depus o plângere la Poliţia comunei Frătăuţii Noi, recuperând inclusiv câteva gloanţe trase în câini, actualmente efectuându-se cercetări pentru a se stabili cui aparţine arma.
Plângerea a fost depusă sâmbătă, poliţia locală având deja un suspect şi înregistrând dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere. Dacă va fi identificat, cel prins riscă să fie tras la răspundere şi pentru uz ilegal de armă.
În privinţa plângerii de anul trecut, aceasta a fost doar verbală, astfel că nu s-a mai demarat o anchetă.
(21 sep 2010, 11:19:44