Sute de familii din municipiul Suceava, din zona străzii Alexandru cel Bun, au avut parte de un final de săptămână cât se poate de greu, pentru că nu au beneficiat de pic de apă la robinete, atât sâmbătă, cât şi duminică.
Furnizarea apei potabile a fost sistată din cauza unei avarii provocate de lucrările ISPA la conducta de apă potabilă. Oprirea apei reci a afectat şi furnizarea apei calde, încât, pe neaşteptate, sute de locatari ai blocurilor şi caselor din zonă au rămas fără nici o sursă de apă pentru necesităţile lor.
Avaria, produsă sâmbătă după-amiază, nu a putut fi reparată în aceeaşi zi “din cauza unor probleme tehnice”, după cum au declarat reprezentanţii ACET, care au precizat că duminică dimineaţa, de la prima oră, echipa de intervenţie urma să fie acolo, pentru a repara stricăciunile produse de lucrările de înlocuire a vechii conducte de canalizare cu una nouă.
Din cauza problemelor întâmpinate în teren, în principal vechimea şi gradul mare de uzură a conductei de azbociment prin care este alimentată cu apă potabilă zona respectivă, lucrările de refacere s-au prelungit până după duminică după-amiază.
Drept urmare, apa potabilă şi apa caldă au revenit la robinetele locuitorilor din zonă după o oprire de aproximativ 24 de ore, timp în care fiecare a trebuit să se descurce cum a putut pentru a-şi asigura nu doar apa de băut, ci şi cea necesară pentru spălatul pe mâini sau gătit.
(20 sep 2010, 16:06:42