Aliniate şi tăiate regulamentar pentru a fi asfaltate, gropile de pe drumul naţional 17B, care face legătura între Vatra Dornei şi Broşteni, au devenit un adevărat coşmar pentru şoferi. Peticirea gropilor de pe această rută s-a transformat, paradoxal, într-un chin şi mai mare pentru cei care o tranzitează. Demarate în primăvară, lucrările de reparaţii la DN 17B au fost întrerupte la sfârşitul lunii iulie. Aşa se face că locul gropilor neuniforme a fost luat de gropi cu forme geometrice, ceea ce pentru şoferi înseamnă cam acelaşi lucru.
Liliana Dranca, şefa Secţiei Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc, în a cărei administrare se află acest sector, a explicat şi de ce s-au sistat lucrările de reparaţii.
„Nu am mai primit mixtură asfaltică şi din acest motiv nu am mai avut cu ce finaliza lucrările. Avem promisiunea că săptămâna aceasta va ajunge din nou materialul necesar, iar dacă vremea va ţine cu noi şi nu vor apărea alte surprize sperăm ca până cel târziu la sfârşitul lunii octombrie să încheiem toate operaţiunile”, a declarat Liliana Dranca.
În acest moment, drumarii din Câmpulung Moldovenesc mai au de peticit 25-30 de km, pe diferite sectoare între Vatra Dornei şi Broşteni.
„În prima fază am reparat urgenţele majore, acolo unde existau degradări mai serioase. În etapa următoare vom plomba tot ceea ce am pregătit acum câteva luni şi nu am reuşit să finalizăm din cauza lipsei mixturii asfaltice”, a mai spus Liliana Dranca.
Lucrările pregătitoare au făcut ca în unele zone ale acestei artere rutiere gropile să fie efectiv una lângă alta. Este şi cazul sectorului care străbate comuna Crucea şi pe unde şoferii înjură abitir de fiecare dată când maşina este zguduită de intrarea în gropile care se succed aproape fără întrerupere.
DN 17B a fost mai mereu o Cenuşăreasă din punct de vedere al investiţiilor, iar viitorul nu pare să rezerve ceva mai bun. Şefa Secţiei de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc a dezvăluit că există un studiu de fezabilitate pentru reabilitarea acestei rute, dar că proiectul este blocat din cauza lipsei finanţării, prioritate având drumurile cu un trafic mai mare. Administratorii DN 17B nu au fost prea darnici nici când s-a pus problema unor reparaţii mai substanţiale, iar ultimele lucrări de anvergură se pierd în negura vremurilor, fără ca nimeni să-şi poată aduce aminte cu exactitate anul când acestea au vizat şoseaua dintre Vatra Dornei şi Broşteni.
(20 sep 2010, 18:48:53