Un corp de clădire al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, din centrul municipiului Suceava, riscă să se prăbuşească, în special în cazul unui cutremur mai puternic, pentru că structura sa de rezistenţă este deja afectată.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat ieri că, în ciuda investiţiilor masive, de peste 15 milioane de euro, făcute în învăţământul sucevean de către municipalitate, din fonduri proprii sau atrase de la bugetul de stat, tot mai există probleme punctuale, pentru rezolvarea cărora se caută încă soluţii.
“O problemă gravă o avem la Colegiul de Artă, unde corpul A este o clădire cu probleme dificile. Se pare că acolo este afectată structura de rezistenţă. Urmează ca în perioada imediat următoare să facem o expertiză la acest corp de clădire şi să încercăm să găsim soluţii. Împreună cu cei de la Inspecţia Muncii, cu Inspectoratul Şcolar şi cu conducerea unităţii de învăţământ vom căuta eventuale soluţii, iar dacă se arată că este un pericol iminent, putem dispune chiar redistribuirea elevilor care învaţă acolo în alte clădiri”, a declarat primarul Ion Lungu.
El a recunoscut că este datoria municipalităţii să consolideze această clădire, numai că pentru acele lucrări sunt necesare sume enorme, câteva milioane de euro, de care municipalitatea nu dispune în prezent.
“Vom face această expertiză, apoi un proiect de refacere şi vom căuta să găsim finanţarea necesară, având în vedere faptul că este o clădire importantă din centrul oraşului, o clădire de patrimoniu, în care se desfăşoară activităţi de învăţământ. Este posibil să atragem fonduri europene pentru refacerea clădirii”, a adăugat Lungu.
Colegiul Naţional „Petru Rareş”, reabilitat termic de anul viitor
O altă problemă semnalată de edilul sucevean este cea a investiţiei sistate de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”.
“Un caz aparte este Colegiul Naţional <Petru Rareş>, în care, din păcate, performanţa a luat-o înaintea dotărilor. Noi am încercat să promovăm un proiect foarte mare şi util acolo, de realizare a unui nou corp de clădire, cu o bibliotecă modernă, dar din păcate, după ce proiectul a fost aprobat şi lucrările licitate, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a suspendat lucrările, din lipsă de finanţare. De aceea, de anul viitor, vom începe să modernizăm actuala structură a Colegiului Naţional <Petru Rareş>. Deja se lucrează la refacerea acoperişului, lucrare pe care o vom finaliza anul acesta. Anul viitor vom face termoizolarea clădirii, vom schimba geamurile, cu scopul de a reduce şi consumul de energie”, a explicat Lungu.
El a adăugat că, începând de ieri, se lucrează la reabilitarea cu pavele a trotuarelor din faţa Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”, care anul acesta împlineşte 150 de ani de existenţă.