Spitalul de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava va achiziţiona un aparat de vaporizare cu plasmă destinat operaţiilor endoscopice de adenom de prostată, cancer de prostată, tumori vezicale etc, efectuate în secţia Urologie.
Primarul de Suceava, Ion Lungu, a anunţat, ieri, în conferinţă de presă, că banii vor fi alocaţi de Consiliul Local, în şedinţa din această lună, suma totală care va fi dată Urologiei ridicându-se la două miliarde de lei vechi.
„Se poate ca şi în condiţii de criză să se facă lucruri bune. Având în vedere că banii daţi spitalului sunt cheltuiţi eficient, că acolo se fac lucruri bune, în şedinţa Consiliului Local din septembrie vom intra cu un proiect de alocare a două miliarde de lei vechi pentru dotări la secţia Urologie”, a declarat Lungu.
Şeful secţiei Urologie, dr. Nicolae Dobromir, ne-a declarat că vaporizarea cu plasmă este o metodă practicată deja în alte ţări de trei ani, iar la noi în ţară de un an, la Clinica de Urologie de la Spitalul Sfântul Ioan din Bucureşti. În cadrul ultimului Congres al Asociaţiei Europene de Urologie (Stockholm, martie 2009), această modalitate terapeutică s-a aflat în centrul atenţiei comunităţii ştiinţifice urologice, impunându-se ca o variantă inovatoare şi eficientă în adenomul de prostată.
Faţă de metodele chirurgicale clasice, noua intervenţie presupune vindecarea în minimum 16 ore şi maximum 72 de ore. Un mare avantaj al acestei intervenţii este că elimină probabilitatea apariţiei unei recidive a bolii, pentru că ţesutul adenomic este vaporizat. Metoda poate fi aplicată şi în cazul adenoamelor voluminoase, de până la 100 cm³.
În octombrie s-ar putea face primele intervenţii prin noua metodă
Potrivit dr. Dobromir, vaporizarea endoscopică cu plasmă este o intervenţie minim invazivă extrem de promiţătoare, cu rezultate remarcabile şi complicaţii minore, oferind pacienţilor cu adenom de prostată o şansă reală pentru o vindecare rapidă şi sigură. Operaţia presupune îndepărtarea ţesutului adenomic cu ajutorul unui electrod cu formă de ciupercă, străbătut de un curent electric, care generează o pernă de plasmă la nivelul zonei de contact cu ţesutul, realizând o vaporizare eficientă şi progresivă a adenomului de prostată.
În ceea ce priveşte cancerul vezical operat prin această metodă, experienţa acumulată deja la Clinica de Urologie de la Spitalul Sfântul Ioan din Bucureşti este una dintre puţinele din lume existente în acest moment. Marele avantaj al metodei este că atât pe parcursul, cât şi după încheierea intervenţiei chirurgicale, complicaţiile intra- sau postoperatorii sunt absente.
Doctorul Dobromir a precizat că, din momentul în care ajung banii la spital, în maximum două săptămâni se vor putea efectua primele operaţii. La inaugurare va fi invitat şeful Societăţii Române de Urologie, prof. univ. dr. Ionel Sinescu.
„Achiziţia acestui aparat este un câştig foarte mare pentru comunitatea noastră şi ne bucurăm că ni se alocă bani pentru achiziţionarea lui”, a spus dr. Dobromir.
Tot cu bani de la bugetul local, un miliard de lei vechi, în această perioadă se execută lucrări de reabilitare şi modernizare în secţia Ortopedie a Spitalului de Urgenţă.