Individul care a incendiat, în plină noapte, maşina unui poliţist de frontieră, chiar omul legii care este martor în dosarul de contrabandă de ţigări ce îl vizează pe preotul paroh de la Muşeniţa, este departe de a ajunge pe mâna poliţiştilor, ancheta având până acum puţine cunoscute.
Numeroase cazuri de incendieri intenţionate, rămase cu autori necunoscuţi, nu fac decât să întărească ideea că ancheta este extrem de dificilă şi ar putea da rezultate, în cel mai fericit caz, după lungi expertize.
Surse judiciare ne-au declarat că în cazul incendierii din noaptea de joi spre vineri (când autoturismul Mercedes al poliţistului de frontieră Ilie Zahariuc, parcat chiar în faţa blocului acestuia, a fost cuprins de flăcări după ce, din exterior, prin geam, a fost aruncată o sticlă de benzină, cu o cârpă aprinsă) există un cerc de suspecţi, întocmit în principal dintre duşmanii pe care şi i-a făcut în ultima perioadă omul legii, prin natura serviciului.
Cel mai probabil există un singur autor, posibil doar cu complici, care au stat de pază, însă probe care să ducă spre cel care a pus focul sunt extrem de greu de găsit. Cel puţin deocamdată nu au fost identificaţi martori care să fi văzut ceva la acea oră târzie din noapte, puţin după miezul nopţii, iar expertizele probelor prelevate de pe maşină ar putea însemna luni de zile de aşteptare, fără să existe certitudinea că vor fi rezultate importante.
O piatră, o sticlă de benzină şi o cârpă aprinsă
Ilie Zahariuc, în vârstă de 47 de ani, cel care, acum câteva luni, a anunţat structurile anticorupţie că i s-a oferit mită 4.000 de euro de către preotul paroh de la Muşeniţa, Gheorghe Cristinel Pînzaru, cel care vroia să treacă ţigări de contrabandă peste frontieră şi avea nevoie de „indulgenţa” omului legii, era în casă în momentul izbucnirii incendiului la maşină, fiind alertat de un vecin.
La o primă evaluare autoturismul a suferit avarii în proporţie de 30%, cel puţin în interior Mercedes-ul fiind distrus. Ca mod de operare, rezultă din ancheta preliminară a poliţiei, autoturismul a fost cuprins de flăcările izbucnite de la o sticlă de benzină, cu o cârpă aprinsă, aruncată pe geamul de la portiera dreapta faţă, spart cu o piatră ce a fost ulterior găsită în interior.
Avertismentul dur al contrabandiştilor de ţigări
Întrebat de reporterii Monitorul de Suceava, poliţistul nu a ascuns faptul că are convingerea că atacul are legătură cu denunţul făcut de el împotriva preotului şi consideră că e un avertisment al mafiei contrabandiştilor de ţigări faţă de toţi oamenii legii care au de gând să-şi facă datoria în mod corect.
Având în vedere aceste aspecte, găsirea autorului sau autorilor incendierii devine o chestiune extrem de importantă, în caz contrar existând riscul ca astfel de intimidări explicite să se repete ori chiar să se transforme în acte de violenţă şi mai grave.
Cazuri recente de incendieri rămase cu AN
După cum aminteam la începutul materialului, în evidenţele Poliţiei se găsesc mai multe incendieri intenţionale, adevărate răfuieli interlope, deocamdată rămase cu AN (autori necunoscuţi). Într-un ultim caz, pe 20 iulie a.c., un tir înmatriculat în Irlanda, încărcat cu 15 ansamble de autoturisme şi 300 de anvelope, aparţinându-i lui Adrian Bobi Covaci, un tânăr din Rădăuţi, a fost incendiat de o mână criminală, anchetatorii fiind convinşi că este vorba de o răzbunare, probabil pentru nişte datori.
În 2009, în luna mai, două tiruri ale omului de afaceri Beniamin-Samuil Antemie, parcate pe raza comunei Gălăneşti, au fost incendiate de o mână criminală la câteva ore după ce acesta a reclamat la poliţie cum a fost sechestrat şi mutilat de cămătarii din Vicovu de Jos şi acest caz rămânând cu AN. Aceeaşi situaţie este valabilă şi referitor la autoturismul unuia dintre cei acuzaţi că ar fi participat la mutilarea lui Antemie, această maşină fiind distrusă la scurt timp după ce bărbatul a recunoscut la poliţie că a participat la scenele de tortură.
În aceeaşi fază a anchetei se află şi cazul de incendiere a Mercedes-ului Elenei Bilibou soţia unui interlop din Rădăuţi, Ovidiu Gheorghe Bilibou, zis „Macrina”. În noaptea de 2/3 august 2009, autoturismul a fost incendiat în timp ce se afla parcat în faţa blocului în care locuia singură Elena Bilibou, soţul ei fiind arestat în Germania. Ulterior, femeia a fost stropită cu acid pe faţă, pe o stradă din Rădăuţi, autorul de asemenea nefiind prins.