Deschiderea sezonului de vânătoare la cerbi în pădurile Sucevei a atras zeci de vânători străini, dornici să plece acasă cu un frumos trofeu, care să le amintească de aventurile din Bucovina.
Începând de astăzi, s-a dat startul la sezonul de vânătoare şi pentru masculii de trofeu, după ce, de la 1 septembrie, este permisă vânătoarea masculilor de cerb de selecţie.
Până acum, 30 de vânători străini şi români s-au înscris pentru a participa la partidele de vânătoare din codrii Sucevei, în căutarea unor cerbi ale căror coarne se încadrează în categoria de trofeu sau de selecţie.
Cota de recoltă aprobată pentru sezonul de vânătoare 2010-2011 este de 108 exemplare, din care 20 masculi de trofeu, 34 masculi de selecţie şi 54 femele.
Tariful de împuşcare pentru cerbi este cuprins, în funcţie de masa trofeului ( în mod obişnuit de la şapte până la aproximativ 11 kilograme) între 1500 de euro şi 8000 de euro. De asemeni, se mai percep unele tarife suplimentare, precum 800 de euro pentru vânatul rănit şi nerecuperat sau de 150 de euro pentru foc greşit.
În pădurile gestionate de Direcţia Silvică Suceava, în urma evaluărilor făcute în anii 2009 şi 2010, s-a constatat că efectivul la specia cerb este de 2125 de exemplare, din care 740 de exemplare masculi şi 1385 de exemplare femele.
“Recoltarea acestor exemplare de cerb se face respectând regimul cinegetic, care este un ansamblu de norme tehnice, juridice şi economice, prin care fauna este administrată şi gestionată în primul rând durabil, în scopul conservării biodiversităţii, menţinerii echilibrului ecologic şi ulterior, exercitării vânătorii şi satisfacerii unor cerinţe social economice. O gestionare responsabilă a fondurilor de vânătoare poate conduce în final la recoltarea unor exemplare valoroase din fauna de interes cinegetic”, a declarat Cristian Tomniuc, şeful biroului de vânătoare din cadrul DS Suceava.
În opinia sa, numărul mare de vânători străini care vin an de an la vânătoare în pădurile Sucevei se datorează în primul rând frumuseţii locurilor de aici, faptului că pădurile sunt prea puţin afectate de intervenţia omului, vânătoarea se face în mediul de viaţă a animalelor, nu pe terenuri unde sunt crescute ca în ferme, iar trofeele de vânătoare recoltate de aici sunt printre cele mai frumoase din toată Europa.
(10 sep 2010, 18:23:11