În mai puţin de două săptămâni, clopoţelul va anunţa din nou începerea şcolii, motiv pentru care pregătirile de deschidere a noului an şcolar sunt în toi în toate unităţile de învăţământ din municipiul Suceava.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că în această perioadă face verificări în unităţile de învăţământ, să vadă cum au fost folosiţi banii atribuiţi de municipalitate pentru lucrările de întreţinere şi reparaţii.
“Voi vizita cât mai multe şcoli, grădiniţe şi licee din municipiu, să mă conving că au fost făcute lucrări de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare, în primul rând, dar şi cele de întreţinere şi reparaţii, acolo unde este cazul. E drept că anul acesta nu au fost alocate atât de multe fonduri ca anii trecuţi pentru investiţii şi reparaţii, dar, ţinând cont că în ultimii ani au beneficiat de finanţări de 15 milioane de euro, consider că unităţile de învăţământ ar trebui să se prezinte destul de bine şi anul acesta”, a declarat şeful municipalităţii sucevene.
În ciuda bugetului de austeritate şi a dispoziţiilor date de Guvern, care au redus cu 25% fondurile pentru întreţinere şi reparaţii şi la unităţile de învăţământ, anul acesta tot le-au fost acordate finanţările necesare.
De exemplu, în perioada imediat următoare, cu bani de la bugetul local va fi refăcut terenul de sport al Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 9 „Ion Creangă”, din Obcini şi cel al Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 7 din Iţcani.
( 7 sep 2010, 12:10:53