Un scandal izbucnit la o discotecă din Fălticeni între doi tineri s-a lăsat cu urmăriri pe străzile oraşului, victima, care iniţial îl lovise cu pumnul în faţă pe agresor, fiind ajunsă din urmă şi înjunghiată în spate.
Duminică dimineaţă, la ora 3.00, Poliţia municipiului Fălticeni a fost sesizată despre faptul că în piaţa „Nada Florilor” din localitate se află un tânăr înjunghiat.
La faţa locului a fost găsit Ştefănel B., în vârstă de 25 de ani, localnic din Fălticeni, care a fost preluat imediat de o ambulanţă şi dus la spitalul local. De aici, tânărul de 25 de ani a fost transferat la Secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean, unde a rămas internat cu o plagă înjunghiată în zona hemitorace drept.
Demarând o anchetă, poliţiştii aveau să stabilească în scurt timp împrejurările în care a ajuns tânărul să fie înjunghiat. El petrecuse în noaptea de sâmbătă la discoteca „Cinema” din oraş, iar aici, în jurul orei 2.30, a avut un conflict spontan cu Adrian Gherman, în vârstă de 26 de ani, din satul Herla, comuna Slatina.
Din anchetă rezultă că tânărul înjunghiat i-a dat un pumn în plină figură lui Gherman, după care a plecat din discotecă. Acesta din urmă s-a ridicat în scurt timp şi a plecat în urmărirea celui care l-a lovit, ajungându-l în zona „Nada Florilor”. Aici, Gherman l-a înjunghiat cu un briceag, în spate, după care a dispărut de la faţa locului, aruncând cuţitul.
Ieri, starea victimei era bună, medicii apreciind că leziunile suferite nu i-au pus viaţa în pericol. În funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale de care va avea nevoie, se va stabili şi încadrarea juridică a faptei, cel mai probabil cercetările urmând a viza comiterea infracţiunii de vătămare corporală.