În deja obişnuitul mod de lucru al firmelor care lucrează pe străzile Sucevei, zonele în care se sapă pentru schimbarea conductelor sunt acoperite doar de mântuială, astfel că şoferii sunt de mult ori puşi în situaţia de a evita adevărate capcane. O situaţie de acest gen am întâlnit pe strada Armenească, chiar în dreptul Autogării, unde un canal ce nu a fost acoperit cum trebuie taie cauciucurile maşinilor.
„Am numărat şapte maşini ale căror cauciucuri s-au tăiat în el”
Şoferii care circulă pe respectiva stradă nu prea au cum realiza pericolul din interiorul autoturismului, astfel că, dacă au ghinionul să treacă cu o roată peste marginile ascuţite ale canalului, trag pe dreapta câţiva metri mai încolo, cu roata pe geantă. A păţit-o ieri şi un şofer de taxi din Suceava. În timp ce încerca să evite o maşină care venea din sens opus, Constantin Constantinescu a nimerit fix în marginea canalului, astfel că s-a trezit imediat cu cauciucul tăiat.
„Eu stau des aici, la autogară, cu taxiul, canalul ăsta capcană a ieşit la suprafaţă de vreo două săptămâni. Am numărat şapte maşini ale căror cauciucuri s-au tăiat în el. Ca şofer, dacă nu cunoşti zona şi mai ai şi ghinion să treci peste colţii ascuţiţi, nu ai cum scăpa”, ne-a declarat Aurelian Diaconu, un alt şofer de taxi.
În zonă se observă cum a fost săpat un şanţ, lângă Autogară efectuându-se lucrări, iar acesta a fost acoperit apoi cu pământ. Lucrarea însă nu a avut nici cea mai mică rezistenţă, câteva ploi fiind suficiente pentru a spăla pietrişul şi a crea diferenţe de nivel mari faţă de asfalt.
Aşa se face că respectivul canal este ieşit parţial peste nivelul drumului, suficient cât să spargă pneul unei maşini.
Cel mai hilar este că o problemă de acest gen s-ar putea rezolva cu un minim efort, însă din păcate nimeni nu se sesizează la timp.