Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” din Suceava are, începând de ieri, un nou director, în persoana lui Virginel Iordache. Numirea acestuia în postul de director al Colegiului de Informativă a provocat o serie de speculaţii politice, diverse surse invocând o eventuală apropiere a lui Iordache de PD-L. De precizat că Virginel Iordache este liderul Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, el infirmând ieri o eventuală înscrie în PD-L.
Alegerea lui Iordache în postul de director al Colegiului „Spiru Haret” s-a făcut după ce mandatul fostului director, Lucian Lungu, a expirat în cursul zilei de ieri. De precizat că numirea unui nou director ar fi trebuit să se facă direct prin decizia şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Petru Carcalete. Acesta a fost prezent ieri la Colegiul „Spiru Haret”, iar înainte de a decide cine va fi noul director, a solicitat un vot al membrilor Consiliului Profesoral al acestei unităţi de învăţământ. De precizat că în urma votului exprimat de profesori, Virginel Iordache a fost preferatul a 33 dintre cei 40 de membri ai Consiliului Profesoral. „A fost o majoritate covârşitoare. La o astfel de soluţie, dată prin votul profesorilor de la acest colegiu, nu cred că pot să vin cu o altă soluţie pentru funcţia de director”, a spus Petru Carcalete.
Zvonuri privind o eventuală apropiere a lui Iordache de PD-L
Obţinerea funcţiei de director al Colegiului „Spiru Haret” de către Virginel Iordache nu a rămas fără ecouri politice. Astfel, în cursul zilei de ieri au apărut diverse zvonuri legate de o eventuală trecere a lui Iordache în rândul democrat-liberalilor, tocmai ca efect al numirii lui în funcţia de director. Zvonurile au fost infirmate categoric de Virginel Iordache, acesta spunând că va rămâne în continuare membru al PSD şi lider al social democraţilor din municipiul Suceava.
„Este cea mai bună glumă pe care am auzit-o. Sunt un om de onoare, sunt fidel ideii de social democraţie şi vor rămâne membru al PSD. Nu am avut nici o intenţie de a trece la PD-L”, a spus Iordache. El a precizat că alegerea sa în funcţia de director nu a avut implicaţii politice, numirea în acest post făcându-se în urma votului dat de profesorii colegiului pe care îl va conduce.