În această iarnă, sucevenii vor plăti mai mult cu 10% - 15% pentru fiecare gigacalorie utilizată la încălzirea locuinţei racordate la sistemul centralizat de termoficare. Anunţul a fost făcut de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a spus că Termica va veni curând cu o propunere de majorare a preţului gigacaloriei, dar că, în funcţie de cerinţe şi justificări, creşterea care va fi aprobată în Consiliul Local va fi de maxim 15%.
În prezent, sucevenii plătesc 178 de lei pe gigagacalorie, dar, în cazul unei majorări de 10%, preţul acesteia va ajunge la 195,8 lei. Dacă aleşii locali vor aproba o creştere de preţ de 15%, pentru fiecare gigacalorie consumată la încălzirea locuinţei sau cea folosită la obţinerea apei calde, sucevenii vor plăti câte 204,7 lei, adică cu 26,7 lei mai mult decât în prezent.
Costul gigacaloriei la populaţie, influenţat de subvenţiile de stat
Creşterea preţului gigacaloriei depinde şi de deciziile care vor fi luate la Bucureşti în privinţa subvenţionării costurilor de furnizare a căldurii populaţiei.
Tocmai de aceea, primarul Sucevei şi directorul societăţii de termoficare, Constantin Plăcintă, vor fi astăzi la Bucureşti, la Ministerul Administraţiei şi Internelor, acolo unde se vor prezenta concluziile comisiei formate în luna martie, referitor la încălzirea populaţiei în iarna 2010 – 2011.
“Vrem să vedem exact pe ce sprijin ne putem bizui din partea Guvernului. Până acum Primăria Suceava a girat pentru Termica creanţe de 100 de miliarde lei vechi, astfel încât să putem asigura aprovizionarea cu cărbune. De asemeni, am avut discuţii cu preşedintele CJ, Gheorghe Flutur, în legătură cu podul de la Dorneşti. La rândul său, a făcut intervenţii la primul-ministru şi am înţeles că s-au alocat deja nişte sume pentru reconstrucţia podului de la Dorneşti. Acest pod este foarte important pentru aprovizionarea cu cărbune din Ucraina.
Îi asigurăm pe suceveni că vom da apă caldă şi căldură în municipiul Suceava şi că, în linii mari, preţul gigacaloriei va rămâne acelaşi”, a declarat Ion Lungu.
Şeful municipalităţii sucevene şi-a exprimat intenţia de a continua procesul de privatizare a activităţii de termoficare, prin realizarea unei noi centrale termice, mult mai eficiente, de către un investitor privat, ceea ce ar duce la costuri mai mici de producere a căldurii şi apei calde. În opinia sa, noua centrală ar putea fi funcţională chiar din iarna anului viitor.
( 2 sep 2010, 12:14:34