Spitalul de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava solicită Ministerului Sănătăţii fonduri pentru înlocuirea instalaţiei electrice din clădirea spitalului nou şi pentru achiziţia unor generatoare care să asigure continuitatea alimentării cu energie electrică în caz de necesitate. Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a precizat că la reabilitarea clădirilor Spitalului Vechi şi a secţiei Psihiatrie Burdujeni instalaţiile electrice au fost schimbate, în schimb în corpul principal de clădire al unităţii spitaliceşti acest lucru nu a fost făcut. Suma necesară, estimată de Rîmbu, este de 50 de miliarde de lei vechi pentru instalaţia electrică şi încă 10 miliarde de lei vechi pentru generatoare.
De asemenea, Vasile Rîmbu a arătat că în cel mai scurt timp va identifica fondurile necesare pentru angajarea unei firme care să pună la punct sistemul de evacuare în caz de urgenţă (incendiu, cutremur etc) şi să facă în acelaşi timp şi instruirea personalului. Managerul a precizat că sistemul de securitate al uşilor din spital se deblochează automat în caz de urgenţă şi există şi posibilitatea deblocării manuale a fiecărei uşi în parte.
„Instalaţia electrică este cea mai mare problemă şi apoi perfecţionarea sistemului de evacuare a personalului şi pacienţilor în caz de urgenţă. Acestea trebuie să le rezolvăm în cel mai scurt timp”, a precizat Vasile Rîmbu.