Şapte absolvenţi de liceu care au susţinut ieri prima probă scrisă a bacalaureatului, cea la limba şi literatura română, în sesiunea a doua din acest an, au întârziat la testare şi au dat examenul cu subiecte de rezervă.
Potrivit metodologiei examenului de bacalaureat, dacă întârzierea candidaţilor are un motiv bine întemeiat, aceştia pot da proba mai târziu, după încheierea examenului propriu-zis, cu subiecte de rezervă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Suceava, Laura Hacman, „examenul de bacalaureat se dă în patru centre, unde sunt repartizaţi candidaţi din tot judeţul. Candidaţii au întârziat din cauza transportului, au avut distanţe mai mari de parcurs, şi din acest motiv, comisia judeţeană de bacalaureat a aprobat testarea lor cu subiecte de rezervă, aşa cum este prevăzut în metodologia de examen”.
Doi dintre candidaţii de la prima probă scrisă a bacalaureatului au fost eliminaţi din examen din cauză că au fost prinşi copiind.
„Doi candidaţi, dintre care unul susţinea testarea la Colegiul <Samuil Isopescul>, iar celălalt la Colegiul <Petru Muşat>, au fost eliminaţi din examen pentru fraudă şi nu mai au dreptul să participe la următoarele probe”, a declarat purtătorul de cuvânt al IŞJ Suceava.
763 de absolvenţi de clasa a XII-a, proveniţi din promoţia curentă, dar şi din anii anteriori, au fost înscrişi pentru a susţine proba scrisă la limba română din cadrul bacalaureatului. 640 dintre aceştia au fost prezenţi, iar dintre aceştia doi au fost eliminaţi.
114 candidaţi au absentat de la proba scrisă la limba şi literatura română din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat din acest an.
Bacalaureatul continuă pe 1 septembrie cu proba obligatorie a profilului, iar pe 3 septembrie cu proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele se vor afişa pe data de 5 septembrie.