Un bărbat care venise ieri la Tribunalul Suceava pentru o consultaţie juridică a părăsit clădirea Palatului de Justiţie cu ambulanţa. Vasile Sauciuc s-a întâlnit cu avocata Aristea Bogdan şi în timp ce discuta cu aceasta pe holurile Palatului de Justiţie i s-a făcut rău.
„S-a clătinat şi era cât pe ce să cadă. A reuşit totuşi să meargă singur până la o bancă aflată la câţiva metri depărtare, unde s-a aşezat. Eu am sunat la 112 şi am cerut să trimită o ambulanţă”, a explicat avocata Bogdan.
Aceasta a precizat că până la sosirea ajutoarelor specializate a reuşit să discute cu Vasile Sauciuc şi că acesta i-a povestit că a fost operat pe cord deschis şi că în urmă cu trei săptămâni a suferit un accident vascular.
Avocata Aristea Bogdan a ţinut să menţioneze că prezenţa bărbatului în clădirea Palatului de Justiţie nu se datora vreunui proces şi că omul venise doar pentru o consultaţie juridică.
Personalul de specialitate de pe ambulanţă l-a consultat pe bărbatul cu probleme şi a decis să-l transporte la Spitalul Judeţean Suceava pentru mai multă siguranţă.