Muncitorii care lucrează la reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în zona Mărăşeşti, zona Catedralei, mai exact la intrarea pe strada Grigore Ureche din municipiul Suceava, au doborât ieri, cu un excavator, un stâlp de iluminat public, chiar în miezul zilei. După cum ne-a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu, de lucrările din acea zonă se ocupă firmele TMUCB, pentru reţelele de apă, şi Pfeiffer, executantă a lucrărilor pe componenta canalizare. Muncitorii de la cele două firme nu numai că lasă multă mizerie în urma lor, cratere, praf, crengi şi bolovani aruncaţi pe margine, dar acum rup stâlpii de iluminat public, care, în mod normal, sunt singurii care îţi „luminează” drumul spre casă, în siguranţă.
Este cunoscut faptul că Ion Lungu le-a cerut reprezentanţilor firmei Pfeiffer urgentarea lucrărilor pe mai multe străzi din municipiu, dar şi lucrări de calitate. Municipalitatea a adus repetatele mustrări publice şi la adresa încetinelii firmei TMUCB, care montează conductele de apă potabilă din proiectul ISPA. Contactat telefonic, ieri, primarul Lungu a declarat că „până acum nu ne-a sesizat nimeni. Mâine dimineaţă (n. r. – în această dimineaţă) avem comandament, vom analiza, şi cine a greşit va plăti. Până acum am mers cu zăhărelul, de acum punem biciul. Vor plăti tot ce au stricat”.
Înlocuirea unui astfel de stâlp costă aproximativ 2.500 de lei.
(24 aug 2010, 13:39:56