Un bărbat din municipiul Suceava, administrator al unei societăţi comerciale din localitate, este acuzat că a păgubit cu peste 30.000 de lei o societate din Bacău, achiziţionând balast cu file cec, deşi ştia că firma sa era în interdicţie bancară.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, în urmă cu două zile, împotriva respectivului, Petria G., în vârstă de 45 de ani, s-a început urmărirea penală, pentru infracţiuni la Legea Cecului.
„La 15.08.2008, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Suceava, a achiziţionat, în baza contractului de prestări servicii de la o societate comercială din Bacău, balast, emiţând în acest sens o filă cec semnată şi ştampilată, fără a fi completată la celelalte rubrici, deşi avea cunoştinţă că societatea era în interdicţie bancară”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava, precizându-se că prejudiciul adus societăţii din Bacău este de 32.227,5 lei.