Perioada 19 - 25 august
“Şcolăreşti la Cărtureşti”
Librăria Cărtureşti de la Iulius Mall Suceava organizează, în perioada 27 august - 30 septembrie, un târg de carte şcolară cu genericul “Şcolăreşti la Cărtureşti”, târg prin care vor fi introduse în premieră în această librărie manuale şcolare şi rechizite.
Cu acest prilej va fi inaugurat un nou proiect dedicat părinţilor şi copiilor intitulat “Arta comunicării”. Săptămânal, o oră din programul librăriei va fi dedicata acestui proiect (sâmbătă, la ora 17:00).
Activitatea va fi moderată de psihologul Ilinca Rusu. Discuţiile vor viza probleme cu care se confrunta părinţii în relaţia cu copiii, probleme ale adolescenţilor, etc.
Expoziţia de artă plastică Olivian (Liviu) Paveliuc la City Gallery
City Gallery găzduieşte, până pe 15 septembrie, prima expoziţie a artistului Olivian (Liviu) Paveliuc. Cele aproximativ 60 de picturi abstracte ce pot fi admirate în cadrul expoziţiei sunt realizate în ulei, cu diverse aplicaţii. Folosind tehnica picturii „în cuţit de paletă” artistul obtine efecte speciale de volum.
Olivian (Liviu) Paveliuc, născut în anul 1960 la Vereşti (Suceava), a absolvit Liceul Pedagogic, profil Arte şi Şcoala Populară de Artă din Botoşani.
Playground Cărtureşti
În fiecare joi, de la ora 17.30, Librăria Cărtureşti se transformă în spaţiu de joacă pentru… cei mari. În timp ce te relaxezi la ceai sau suc de mere, ori răsfoieşti ultimele titluri beletristice, poţi fi părtaş la amuzante jocuri ale copilăriei: Nu te supăra frate, Şah, Scrabble, Monopoly, Quatro, Mima, Rummy, Table, Uno şi alte boardgames. Aminteşte-ţi cât de liber te simţeai când erai copil şi vino să te joci, chiar dacă eşti mare! Poţi să îţi aduci prietenii sau jocurile tale. Hai! Cărtureşti oferă 30% reducere la produsele ceainăriei.
Atelierul de vacanţă– Până pe 15 septembrie, în fiecare luni (de la ora 18) şi în fiecare joi (de laora 15), ceainăria Cărtureşti invită puştii şi elevii să asculte poveşti, să descopere lumea în care personajele trăiesc prin sunete sau în culori. Ghidaţi de inspiraţie, copii vor crea colaje despre propriile aventuri, lucrări artistice care vor compune o expoziţie colectivă la sfârşitul verii. Vino în lumea artei, jocurilor şi poveştilor, unde micii artişti îşi pot confecţiona chiar propriile costume pentru a deveni personaje în scenetele şi piesele de teatru din stagiunea librăriei!
Reduceri şi premii de vară la Shopping City Suceava
Campania „Last minute: reduceri si premii de vara la Shopping City Suceava” continuă până pe data de 29 august. Toţi clienţii care fac cumpărături în valoare de minim 50 lei din orice magazin din Shopping City Suceava şi participă la tombolă pot câştiga unul din premiile săptămânale: grătare oferite de hypermarketul Carrefour şi weekend-uri la Pensiunea „Cai de vis”. Extragerea marelui premiu va avea loc pe 29 august, când vom afla câştigătorul unui sejur de 10 zile în străinătate pentru 2 persoane, oferit de Agenţia Dream Travel.
Profitaţi de reducerile din magazine de până la 80% şi ofertele speciale la colecţiile de vară.
Învaţă să dansezi la Galleria Mall Suceava!
Da! Oricare dintre noi poate fi dansator, important e să vrem să facem asta. Oricine poate dansa, fie că bate ritmul cu piciorul fie că face tumbe sau dă din mâini şi din picioare ca şi cum pielea i-ar fi devorată de cele mai straşnice furnici. Da, poţi dansa!
Galleria Mall Suceava, vă invită în fiecare zi de august, de luni până vineri, începând cu ora 18.30 la "Lecţii de dans gratuite".
Lecţiile de dans sunt oferite de Şcoala de dans Master Dance (Suceava).
Mergem la un grătar? - concurs la Iulius Mall
Până duminică,22 august, Iulius Mall Suceava te trimite la iarbă verde cu bere rece, ingrediente tradiţionale proaspete, din carne, şi grătare nou-nouţe. Peste 1.900 premii instant sunt acordate la cumpărături de minimum 70 lei din magazinele Iulius Mall Suceava. Zilnic, se câştigă trei grătare moderne, 10 bonuri valorice pentru preparate din carne(10 lei) şi 100 sticle Bergenbier (2 litri).
Expoziţie de acuarele “Originalitatea imaginarului pueril”
Până duminică, 22 august, cele 35 de acuarele meşterite de artista Oana Gabriela Bejinariu vor fi expuse la etajul Iulius Mall.
Sub egida Societăţii Artiştilor şi Amicilor Artelor Plastice din Bucovina, expoziţia de artă decorativă încântă, de mai bine de două săptămâni, bucovinenii.
Carte de fidelitate la Cărtureşti
“Primii 10 ani de Cărtureşti” cu carte, ceai, muzică şi dichis. Până la sfârşitul lunii august, clienţii librăriei primesc o Carte de fidelitate care oferă ceaiuri gratuite sau reduceri între 10 şi 20% la titluri beletristice.
“Şcolăreşti la Cărtureşti”: din 27 august şi până pe 30 septembrie, un Târg de Carte Şcolară va introduce, în premieră pentru Cărtureşti, manuale şcolare şi rechizite.
Joi 19 august
Lansare de carte
În Sala de Arte „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” are loc joi, 19 august a.c., la ora 14:00, lansarea romanului „Acasă” de Luminiţa Aldea.
A.S.U.S. Feel Free
Program special dedicat studenţilor, unde cei mai petrecăreţi şi neconvenţionali studenţi vor fi recompensaţi cu premii din partea casei!
Petrecerea incendiară este organizată cu sprijinul A.S.U.S. - Asociaţia Studenţilor din Universitatea Suceava şi va fi întreţinută de Dj Cioco, rezident Club Babylon Suceava. Primele 50 de domnişoare vor primi câte un super cocktail gratuit! Petrecere întreţinută de super animatoare! Intrarea gratuită!
Vineri 20 august
Expoziţia de fotografie „Bucovina, o perspectivă aeriană”
Clubul Artelor Vizuale din incinta Shopping City Suceava găzduieşte expoziţia de fotografie semnată de artistul fotograf de talie internaţională Ştefan Petrescu. Organizată sub numele „Bucovina – o perspectivă aeriană”, expoziţia reuneşte fotografii realizate dintr-un avion de mici dimensiuni care surprind imagini ale oraşele Suceava, Gura Humorului, Vatra Dornei şi Rădăuţi, precum şi ale mănăstirilor Suceviţa, Voroneţ, Moldoviţa, Putna şi Dragomirna. Deschiderea expoziţiei va avea loc vineri, 20 august, ora 17:00.
Whistle Party
Distracţie fără limite în Club Babylon Suceava în cadrul programului Whistle Party! Organizatorii vor pune la dispoziţia tuturor petrecăreţilor fluiere si super oferte la whisky şi vodka!
La Fierărie, ora 21.00, Cristian Buica şi Adi Bezna – intrarea liberă. Rezervări - 0771 262 251
Anna Lesko şi Lavinia în concert extraordinar la Galleria Mall
Vineri, 20 august începând cu ora 19.00, Galleria Mall Suceava vă aşteaptă cu un concert extraordinar cu superbele Anna Lesko şi Lavinia, care vă vor încânta atât cu frumuseţea lor, cât şi cu noile lor hit-uri.
Aşadar, sunteţi aşteptaţi vineri, 20 august la ora 19:00 în incinta Galleria Mall la un show incendiar cu sute de cadouri şi premii.
Sâmbătă - Duminică 21-22 august
Sâmbăta, copiii au liber la distracţie în Galleria Mall Suceava
În fiecare sâmbătă, toţi copii, însoţiţi de părinţii sau bunicii lor, sunt aşteptaţi la Galleria Mall Suceava la cea mai mare distracţie din weekend. Alături de Lucian Dragotă, copiii se vor distra pe cinste în spaţiul de joacă special amenajat, vor putea participa la un program interactiv doar pentru ei şi, bineînţeles, vor fi premiaţi cu cele mai simpatice jucării.
Aşadar, în fiecare sâmbătă la Galleria Mall Suceava copiii au liber la joacă, iar părinţii au liber la shopping!
Campania „Alege Viaţa!”
Având în vedere numărul mare de accidente rutiere cu victime, în cadrul Campaniei preventiv – educative „Alege Viaţa!”, pentru reducerea riscului rutier în rândul motocicliştilor şi mopediştilor şi conştientizarea lor asupra necesităţii cunoaşterii şi respectării cu stricteţe a regulilor de circulaţie, precum şi a sensibilizării conducătorilor auto privind existenţa în trafic a motocicliştilor şi mopediştilor, Şcoala de Şoferi „Auto-Sette” Suceava, împreună cu Revista „Scooter Fun” Bucureşti, Serviciul Poliţiei Rutiere, Shopping City Suceava şi Camera de Comerţ şi Industrie Suceava organizează duminică, 22 august, orele 10:30, în parcarea Shopping City Suceava o întâlnire cu deţinătorii de mopede şi motociclete. În cadrul evenimentului se vor dezbate probleme pe teme rutiere cu cei prezenţi şi se vor desfăşura concursuri de îndemânare cu vehiculele pe două roţi. Răspunsurile corecte la întrebările din legislaţie vor fi răsplătite cu premii, iar cei mici vor putea participa la un concurs de desene pe asfalt pe teme rutiere.
La sfârşitul întâlnirii se va forma o caravană care va traversa oraşul în vederea atenţionării conducătorilor auto că în trafic există şi vehicule pe două roţi.
Tequila Summer Party
În weekend, două super petreceri, cu un special club mix cu Dj Cioco, în cadrul cărora vor fi oferiţi metri de tequila din partea casei şi va continua super oferta de 3 lei pe shot! Sâmbătă, 21 de metri de tequila gratuit pentru primii petrecăreţi din club! Petrecere întreţinută de super animatoare! Intrarea gratuită!
Teatru de păpuşi “Puppet”- Prichindeii sunt aşteptaţi la KidsLand, duminică, 22 august, de la ora 12, să descopere eroi din basme şi poveşti.