După locul I la faza interjudeţeană de la Botoşani, pompierii voluntari ai comunei sucevene Brodina au reuşit să se claseze pe podium şi la faza naţională a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, ocupând locul al II-lea.
Faza naţională s-a desfăşurat pe stadionul „Dan Păltinişanu”, din municipiul Timişoara şi pe stadionul „Unirea”, din comuna Giroc, judeţul Timiş.
După cele două zile de concurs la care au participat nouă servicii voluntare, reprezentanta judeţului Suceava a reuşit să se claseze pe locul II.
Probele de concurs au fost ştafetă 4 x 100 m, pista de îndemânare şi viteză, precum şi dispozitivul de intervenţie.