Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
După ascensiunea pe care a făcut-o anul trecut, în Dolomiţi, urcând la 3.342 m, pe vârful Marmolada, Daniel Ioan Dănilă, elev în clasa a VII-a, la Şcoala „Al. I. Cuza” Fălticeni, a urcat, săptămâna trecută, la 4.559 m, pe Punta Gnifetti, în Monte Rosa, Italia. Ascensiunea a fost făcută împreună cu părinţii săi, Călin şi Ramona Dănilă şi alţi membri ai Academiei de Aventură “Pământul Viu”: Ioan Cojocaru, Ana-Maria Burlui, Iulian Miron, Constantin Lungu şi Magda Jugănaru.
Aventură pe ploaie şi pe ceaţă
Aventura a început în Alagna, la poalele masivului Monte Rosa, renumit în întreaga lume pentru larga varietate de itinerarii, dintre care unele extrem de provocatoare: drumeţii pe malurile râului Sesia şi Valea Otro, sau incursiuni prin satele şi cătunele comunităţii Walser, expediţii în Parcul Naţional Alta Valsesia şi ascensiuni dificile pe gheţarii din Monte Rosa sau pe vârfurile munţilor din jur.
„Luni (9 august a.c. – n.r.), în prima zi după ce am ajuns în Alagna, am mers pe un traseu de aclimatizare, la Passo Foric, 2.432 m. Traseul, de trekking, nu este dificil, dar de pe la 1.700 m ne-a potopit ceaţa şi o ploaie torenţială care ne-au fost <însoţitori>, pe tot traseul, până înapoi, în Alagna. De aceea, deşi nu avem probleme în ascensiune, trebuie să fim atenţi la pietrele ascuţite şi alunecoase şi trebuie să urmărim traseul cu mare grijă”, ne-a spus Ramona Dănilă.
Marţi, grupul de alpinişti români s-a pregătit să urce spre Punta Gnifetti. Hotărârea a fost luată atât de repede pentru că estimările meteo arătau doar două zile însorite şi trebuia profitat de acest lucru.
Traseu pe gheţari, stânci şi trepte de lemn
Aşa cum am aflat de la Călin Dănilă, coordonatorul grupului de alpinişti români, pentru astfel de ascensiuni, vremea bună e esenţială; previziunile meteo sunt vitale şi nu poţi pleca la drum fără să ştii cum va fi timpul. Aşadar, în prima etapă, cei opt împătimiţi ai escaladelor montane au urcat până la Punta Indren, 3.260 m, cu o gondolă şi două telecabine. Aici se afla ultima staţie de telecabină, inaugurată abia anul trecut. De aici, au pornit spre Refugio Gnifetti, 3.674 m, la început pe gheţarul Indren, apoi pe nişte pasaje de stâncă cu trepte de lemn şi odgoane. Urmează un al doilea gheţar, mai mic, o zonă de stâncă, cu scoabe şi coardă şi, după două ore de mers, au ajuns la refugiu.
“La Gnifetti, lume multă de toate naţiile şi vârstele. Ne cazăm la refugiu, mama şi cu mine, în timp ce ceilalţi din echipă îşi montează corturile pe zăpadă, în spatele refugiului, printre crevase. Ne întâlnim la un ceai şi o ciorbă, stăm de vorbă şi culegem informaţii. Vom pleca a doua zi, la ora 5 dimineaţa; toată lumea se va trezi la ora 4”, ne-a spus cel mai mic membru al expediţiei, Daniel Ioan Dănilă.
Miercuri dimineaţa, la ora 4, s-a dat deşteptarea. Toată lumea s-a echipat cu haine groase, mănuşi, bocanci, colţari, hamuri, coardă, cască, ochelari (vitali pe gheţar) şi după un mic dejun frugal s-a format echipa pentru urcare. Afară sunt cel puţin -10 grade şi în întuneric se vedeau zecile de lanterne frontale ale celor care se pregăteau să urce la vârf.
Cinci ore legaţi în coardă printre crevase şi seracuri
După verificarea echipamentului, membrii grupului s-au legat în coardă şi au pornit la drum, pe o temperatură cu mult sub minus zece grade, curenţi puternici de aer şi un “cer ca sticla neagră, presărat cu stele”. De la refugiu până la vârf îi aştepta un traseu de aproximativ 5 ore, pe gheţarul Val de Lys, printre crevase şi seracuri.
“Prima parte a traseului traversează o serie de crevase, pe punţi de zăpadă, în care privim cu un nod în gât, în timp ce le traversăm; sunt minunate, parcă am fi în Ice Age, dar nu putem să zăbovim, e periculos.
Mergem mai departe, răsare soarele, e puţin mai cald şi noi ne continuăm ascensiunea pe gheţar. În jurul nostru, numai vârfuri de peste 4.000 m:Vincent Pyramid, Dufourspitze (cel mai înalt şi mai dificil din Monte Rosa), Zumstein şi multe altele. Punta Gnifetti, ţinta noastră, pe care se află refugiul de la cea mai mare altitudine din Europa, <Capanna Regina Margherita>, este cel mai îndepărtat vârf. Urcăm în ritm susţinut, cu mici pauze, legaţi în coardă. Ne fascinează gheţarii suspendaţi de mărimea unor blocuri, sculpturile de gheaţă, ascunse în adâncul crevaselor, liniile perfecte de un albastru azuriu ce se întrevăd în abisul îngheţat. Gheţarul pare un uriaş adormit care, din timp în timp se mişcă în somn şi strigă din străfunduri, făcându-te să tresalţi şi să te uiţi în jur speriat de parcă ţi-ai cere scuze că eşti acolo şi-i tulburi somnul cu urma paşilor tăi”, ne-a povestit Daniel Ioan Dănilă.
În sfârşit, după o ascensiune “dureroasă”, de şase ore, alpiniştii fălticeneni au ajuns la vârf, la refugiul Margherita, situat la 4.559 m. După o şedinţă foto, un popas pentru un ceai este binevenit.
Efectele altitudinii de 4.559 m
“Efectele altitudinii devin mai puternice odată ce intrăm la căldură: ameţeală, vertij, o uşoară stare de vomă. Bem un ceai, ne odihnim şi o luăm pe drumul de întoarcere; în trei ore suntem din nou la refugiul Gnifetti, la 3.647 m. Ce uşurare! După nouă ore cu colţarii pe gheţar, suntem epuizaţi; ne cazăm din nou la refugiu, pentru a pleca a doua zi la Punta Indren, să luăm din nou telecabina”, ne-a spus Daniel.
Joi, în ziua întoarcerii, o nouă surpriză îi aşteaptă pe alpinişti: viscolul zguduie refugiul şi ninge de parcă vine Crăciunul.
“Parcă nici nu ar fi vară, acolo jos! Ne facem rucsacii şi pornim pe drumul de întoarcere. După vreo oră, vântul şi ninsoarea încetează şi ajungem fără incidente la Punta Indren, de unde luăm telecabina spre Alagna”, a concluzionat Daniel Dănilă.
Daniel Ioan Danilă, cel mai tânăr alpinist din judeţ
La doar 13 ani, Daniel Ioan Danilă este unul dintre cei mai tineri alpinişti din ţară şi cel mai tânăr din judeţ.
Împreună cu părinţii a escaladat aproape toţi munţii din ţară. Pe lângă excursia din acest an, a mai fost în Franţa, în Alpi, anul trecut în Italia, în Dolomiţi urcând pe cel mai înalt masiv al Dolomiţilor, vârful Marmolada, Punta Penia de 3.343 m.
Daniel este hotărât să continue antrenamentele şi împreună cu părinţii să urce pe cele mai înalte vârfuri din lume. Ştie că alpinismul, escalada sportivă şi în general sporturile practicate la mare înălţime presupun foarte multă atenţie, antrenament eficient, cunoaşterea unor aspecte teoretice, echipament de bună calitate şi o tehnică de căţărare corespunzătoare, dar consideră că este foarte importantă cunoaşterea propriilor noastre limite şi a posibilităţilor fizice, ceea ce implică mult antrenament.
