Guvernul a aprobat acordarea despăgubirilor pentru proprietarii de terenuri pe care se va construi o parte din şoseaua de centură ce urmează să ocolească municipiul Suceava. Este vorba despre zona Pătrăuţi, de la tangenţa cu drumul european 85 şi până peste râul Suceava. Tronsonul pentru care se fac plăţile aferente exproprierilor are o lungime de aproape 2,5 km şi o suprafaţă de 135.404 mp. Pentru cei 132 de proprietari, Guvernul a alocat suma de 9,5 milioane de lei. Aceasta este a doua porţiune din şoseaua de centură pentru care s-a ajuns în această fază. Primul tronson pe care s-au realizat exproprieri viza zona intersecţiei drumului european 85, dinspre Fălticeni, până la drumul care merge spre Moara. Pentru cele 79 de parcele s-au plătit în jur de 12 milioane de lei. Şoseaua de centură are o lungime totală de 13,2 km, iar ultimul tronson pentru care trebuie realizată documentaţia privind exproprierea va cuprinde terenuri aflate pe teritoriul comunei Şcheia.
Proprietarii care vor accepta sumele propuse vor semna procesele verbale, plata urmând să fie realizată de expropriator în conturile indicate de proprietari. Persoanele fizice sau juridice care nu acceptă sumele de bani propuse pot depune o contestaţie la instanţa abilitată, respectiv Tribunalul Suceava. În aceste cazuri, banii se consemnează pe numele titularului într-un cont deschis la CEC Bank, sucursala Iaşi, iar la finalul procesului vor putea fi ridicaţi.