Agitaţie la structura locală a celebrului „Doi şi-un sfert”, sau Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) cum a fost rebotezat în urmă cu câţiva ani. Numit pe 1 iulie 2009 în funcţia de şef al „Doi şi-un sfert” Suceava, Macsim a rezistat până zilele trecute, când a acceptat să se transfere pe un post similar într-un alt judeţ. Mai exact, după ce îşi va preda atribuţiile, subcomisarul Cristian Macsim va fi instalat în funcţia de şef al structurii teritoriale din Iaşi. Ofiţerul a refuzat să facă declaraţii pe marginea acestei schimbări, precizând doar că este vorba de „necesităţile instituţiei”.
Deocamdată, nu se ştie cu certitudine cine va prelua conducerea SIPI Suceava, dar cel mai vehiculat nume este cel al comisarului-şef Oliver Măciucă. Acesta ocupă în prezent funcţia de şef al Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, dar trecutul său este legat în mare măsură de „Doi şi-un sfert”.
Comisarul-şef Oliver Măciucă a fost şef la „Doi şi-un sfert” în perioada 2005-2009, succedându-i în funcţie actualului şef al IPJ Suceava, comisarul-şef Ioan Nicuşor Todiruţ.
Contactat telefonic, Măciucă a mărturisit că momentan este şef al Serviciului de Ordine Publică, iar dacă se vor produce alte schimbări care să-l vizeze direct va fi în măsură să le comenteze.