Drumul laptelui

Stela are 8 ani, iar de doi ani ştie şi cu ochii închişi traseul pe care stăpânii ei merg pentru a aduna laptele muls de la vacile oamenilor din munţii Moldoviţei. De când stăpânul ei s-a angajat să colecteze laptele, Stela a fost cel mai de nădejde prieten. Chiar de a plouat, a viscolit, ori arşiţa a dogorit, iapa cu care împarte ore bune în fiecare dimineaţă l-a scos din orice necaz pe Nelu. Pentru bărbatul trecut de prima tinereţe a devenit o rutină să se trezească cu noaptea în cap, să înhame calul, să urce bidoanele goale în căruţă şi apoi să plece pe la casele oamenilor din comună pentru a aduna laptele muls de la vaci. Face această meserie cu gândul că într-o zi va fi mai bine, că va primi mai mult de 5 bani pentru fiecare litru de lapte transportat, ori ceva furaje pentru Stela, cea fără de care ar trebui să-şi caute de lucru în alte zări.  

Zilnic, 26 de km

Obişnuit cu turiştii şi cu curioşii, Ion Trişciuc, sau „Nelu”, cum îi spune toată lumea, acceptă să mă ia în căruţa sa într-o dimineaţă de sâmbătă care părea să aducă ploaia peste Moldoviţa. Până în cătunul Săcrieş, ultimul punct de pe harta colectării laptelui, Stela face cam o oră şi un sfert. Dus-întors sunt vreo 26 de kilometri, iar Nelu este personajul principal. Toată lumea îl cunoaşte şi intră în vorbă cu el. Pentru oamenii în vârstă, este un adevărat binefăcător. Le mai aduce uneori tărâţe pentru animale, alteori le cumpără câte ceva de pe la magazinele din sat.

Eufrosina Şincar, o bătrână care circulă doar cu ajutorul unui băţ şi care a fost luată „la ocazie” vreun kilometru, rezumă cel mai bine activitatea lui Nelu: „Eu i-am spus că are două meserii, şi factor poştal şi lăptar”.

Bărbatul spune că nu ar avea cum să nu-i ajute pe oameni, mai ales că cei mai mulţi dintre ei sunt în vârstă şi bolnavi. În plus, circulă cu o precizie japoneză.

„Am trecut prin foc, apă şi zăpadă şi tot am ajuns după lapte. Nu a fost vreo zi în cei doi ani să nu îmi fac treaba. Şi când am fost operat a venit soţia în locul meu, iar laptele a ajuns la centrul de colectare”, a mărturisit Nelu Trişciuc.

La 80 de ani, creşte 20 de vaci

Pe traseul parcurs până cu 100 de metri înainte ca drumul să se termine, Nelu are vreo 15 clienţi de la care colectează lapte. „Au fost cam de două ori mai mulţi, dar oamenii au renunţat pentru că preţul e mic şi munca e multă”, a explicat lăptarul.

Clientul din creierul munţilor, acolo unde căruţa întoarce pentru a reveni spre civilizaţie, are aproape 80 de ani. Petru Moroşan este un tip care la viaţa sa a lucrat şi la pădure, dar şi în cooperaţie. Acum este pensionar, dar munceşte din greu pentru a îngriji cele 20 de vaci din bătătură. Bătătură este impropriu spus, deoarece Petru Moroşan are „vreo 20 de hectare de fânaţ şi păşune şi nu ştiu câtă pădure”.

După ce discută cu Nelu problemele curente, se uită atent spre intrusul din căruţă. Cu privirea ageră, moş Petru mă întreabă direct: „Matali eşti de la APIA?”. Îi răspund negativ şi văd cum interesul său pentru persoana mea se diluează brusc. La câteva minute după despărţire, aveam să aflu şi motivul: pentru că anul trecut a livrat peste 10.000 de litri de lapte i s-a promis o primă de 300 de euro. Până sâmbătă nu văzuse nici un ban.

Ca toţi ceilalţi oameni din Moldoviţa, Petru Moroşan este nemulţumit de preţul pe care-l primeşte pentru litrul de lapte. „E un lapte ecologic, fără chimicale şi ei ne dau bani în bătaie de joc”, a spus dezamăgit bărbatul din spatele celor trei bidoane cu 69 de litri de lapte pe care l-a predat în acea dimineaţă umedă de august. Nu este singura sa nemulţumire.

„Am lucrat atâţia ani în domeniul forestier şi în cooperaţie. Mi-au oprit 3% în fiecare lună şi banii ăştia nu i-am văzut nici până acum. Şi îmi mai taie şi din pensie”, a dat din mână a lehamite aproape octogenarul crescător de animale din cătunul Săcrieş.

Adună zilnic 400-500 de litri de lapte

De la domeniul hectarelor de păşuni şi pădure ale lui Petru Moroşan, căruţa curge uneori mai liniştit, alteori zdruncinată spre ceilalţi crescători de vaci care acceptă preţul marilor societăţi de prelucrare a laptelui. Când coşul căruţei se zbate ceva mai tare pe drumul rupt de apele pârâului care-şi aduce apele din munţi, Nelu se uită cu coada ochiului spre bidoane pentru a se asigura că totul e în ordine.

Lângă el stă Garofiţa, soţia cu care sporovăieşte vrute şi nevrute şi îşi omoară timpul spărgând seminţe de bostan. La început, în urmă cu doi ani, Nelu mergea singur după lapte. Câteva probleme de sănătate şi o operaţie l-au făcut s-o ia şi pe Garofiţa la drum. Oricum, Nelu spune că după două luni a vrut să renunţe, dar s-a răzgândit pentru că în zonă nu ai unde munci în altă parte.

În bidoanele din coşul căruţei se adună zilnic 350-400 de litri de lapte. E o „recoltă” slabă, după cum spune lăptarul.

„Acum a fost o perioadă cu călduri mari şi a scăzut producţia, pentru că în mod normal se adună cam 500 de litri de lapte la zi. Când m-am apucat de adunat lapte, adunam şi mai mult la zi. În doi ani s-au mai schimbat lucrurile, iar unii oameni au preferat să dea laptele la animale decât să-l aducă cu spatele de pe munte”, a dezvăluit Nelu Trişciuc.

Laptele, coborât de la doi kilometri

La o margine de drum, lângă o crâşmă, oamenii stau ciorchine şi îl aşteaptă pe Nelu. Printre ei, un bărbat care pare destul de grăbit. Stă lângă calul cu care a coborât de pe munte, de la doi kilometri. Se numeşte Vasile Hapurnec şi creşte cinci vaci. Recunoaşte că munca nu este plătită, dar pare resemnat cu soarta.

„Mai luăm ceva bănuţi pe lapte, mai creştem un tăuraş şi-l vindem, şi uite aşa ne descurcăm. Asta e viaţa noastră, trebuie să ne ducem crucea până la capăt”, a mărturisit Vasile Hapurnec între două fumuri trase cu poftă din ţigara aşezată în colţul gurii.

Chiar dacă munceşte de dimineaţă până seara, bărbatul are puterea să glumească: „Dacă stau aici şi aştept două ore, nu-mi ajung banii care-i primesc pe lapte pentru a plăti berea la magazin”.

Oamenii vor mai mulţi bani

Munca aproape gratuită care o fac pentru a aduna câţiva litri de lapte la zi îi face pe oameni să răbufnească. „Mă descurc şi eu aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu. Tărâţă nu este, iar laptele e prea ieftin. Măcar 50 de bani la litru să mai pună şi tot ar fi bine”, a oftat Domnica Alexandriuc, o bătrână în vârstă de 78 de ani. Femeia spune că din vânzarea laptelui reuşeşte să-şi mai rotunjească pensia de 400 de lei şi doar aşa reuşeşte să-şi cumpere medicamentele de care are nevoie.

Uneori, cheltuielile sunt atât de mari, încât oamenii se întreabă dacă merită să mai crească vaci şi să livreze lapte. „Ziua de cosit e 80 de lei, la care se mai adaugă 35 de lei pentru greblat. Şi ei ne dau 50 de bani pentru un litru de lapte. Nu-i bătaie de joc?”, s-a întrebat Ana Comoriţan.

Trişorii

Nu toţi crescătorii de animale sunt cinstiţi. Nelu povesteşte că s-a confruntat cu mai multe cazuri în care oameni ce păreau cinstea întruchipată au vrut să-l tragă pe sfoară.

„Una din metode este de a topi untul, adaugi apă şi aşa pare că laptele e gras. Un altul îmi livra fix câte 25 de litri de lapte la zi. Una, două, trei zile la fel. Până când am luat şi am măsurat densitatea şi am văzut că laptele era îndoit cu apă. Cel mai greu e să lucrezi cu oamenii. E cea mai grea meserie din lume, dar după atâta timp îmi dau seama din ochi dacă cineva vrea să fure”, a dezvăluit Nelu Trişciuc.

Proba spirtului

Pentru a nu fi probleme cu laptele preluat, Garofiţa Trişciuc controlează conţinutul oricărui recipient. Proba spirtului este scurtă şi eficientă.

„Se amestecă o linguriţă de lapte cu una de spirt şi dacă laptele se brânzeşte înseamnă că nu e bun şi nu-l mai luăm. Dacă e bun, îl măsurăm, trecem într-un caiet cât lapte a dat fiecare om în parte şi apoi plecăm mai departe. Şi aşa facem în fiecare zi, mai puţin duminica”, a detaliat Garofiţa, ajutorul ocazional de lăptar.

Adunat de pe traseu, laptele este predat la centrul de colectare, unde i se verifică grăsimea şi apoi este trimis la marile societăţi de prelucrare.

„Decât să muncesc de pomană pentru ei, mai bine dau laptele la viţei. Îi cresc şi apoi îi vând. Am cărat o lună de zile laptele câte un kilometru şi cu ce m-am ales? Pentru aproape 600 de litri de lapte am primit 220 de lei. E normal?”, a spus supărată Verginia Brustur.