Cadavrul tânărului în vârstă de 22 de ani din oraşul Liteni înecat vineri seară în râul Siret, pe raza satului Corni, a fost găsit în cursul zilei de ieri şi scos la mal de un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
Potrivit poliţiei, tânărul cu pricina, Daniel I., nu ştia să înoate, însă s-a încumetat să intre în apă împreună cu mai mulţi prieteni cu care se afla la scăldat.
El a fost înghiţit de ape, vineri, în jurul orei 18:00, într-o zonă în care de-a lungul anilor şi alte persoane au murit înecate.
În cursul zilei de ieri, s-a înecat în râul Siret şi un tânăr în vârstă de 18 ani, Eduard P., din comuna Dumbrăveni, care, de asemenea, se afla la scăldat împreună cu prietenii.
Trupul neînsufleţit al tânărului a fost găsit şi recuperat de pompieri câteva ore mai târziu.
( 9 aug 2010, 22:27:19